A văzut pe Facebook o fotografie care i-a schimbat viața. Momentul pe care îl aștepta de 35 de ani
Carrie a pierdut legătura cu tatăl său în copilărie, după ce acesta a divorțat de mama sa și a decis să își refacă viața într-un alt colț de lume, așa că s-a mutat. În decembrie 2016, fata a prins curaj și a decis să se confrunte cu viața care îi lipsea.,,L-am găsit pe Facebook și am știut din primul moment că este tatăl meu, pentru că avea zâmbetul meu””, a mărturisit Carrie. Mi-a acceptat cererea de prietenie, apoi mi-a trimis un mesaj în care mă întreba numele mamei. Din acel moment am început să vorbim în fiecare zi. M-am temut întotdeauna că nu am contat pentru el, dar păstra toate pozele cu mine de când eram micuță. Un vis a devenit realitate””, a mărturisit Carrie pentru Mirror.
Le-a luat 35 de ani să se reîntâlnească, dar momentul a fost unul pe măsura așteptării. Carrie a condus 550 de mile pentru emoționanta reuniune, iar atunci când s-au văzut au stat îmbrățișați minute bune. ,,Am așteptat aproape toată viața acest moment. Mulți ani am avut un sentiment de gol în interiorul meu, pentru că nu îl cunoștem pe tatăl meu, nu știam ce viață duce în lipsa mea, dar toate astea au dispărut în momentul în care m-a strâns în brațe. În secunda în care l-am privit, am început să plang și să îi spun cât de mult îl iubesc. Peste toate astea l-am văzut și pe frățiorul meu mai mic””, a mărturist Carrie.