A venit la un interviu de angajare, dar a pierdut jobul pentru că a folosit greșit aceste două cuvinte
Steve Pogorzelski a intervievat sute de angajați pentru funcții de conducere, în calitatea sa de președinte în cadrul Monster.com Worldwide, un site pentru dezvoltarea carierei profesionale, care și-a triplat veniturile până la 1,4 miliarde dolari. În august 2014, Pogorzelski a devenit directorul Avention, unde a înlocuit șase din cei opt executivi ai companiei, scrie fortune.com.
Pogorzelski le adresează candidaților câteva întrebări specifice și caută anumite indicii, care să dezvăluie personalitatea acestora.
„Care a fost cel mai mare succes profesional pentru tine, până acum, și de ce?”
Pare o întrebare banală, dar Pogorzelski caută cu totul altceva, scrie fortune.com. Cele mai mari succese ale candidaților sunt deja trecute în CV-uri, scrisorile de intenție și profilurile social media.
„Vreau să aud cuvântul „noi””, explică Pogorzelski. „Modul în care aceste persoane vorbesc despre succesul și obiectivele lor spune multe despre capacitatea lor de a fi lideri”.
Steve spune că acei candidați care spun mai des „eu” decât „noi” vor să profite de munca altora și nu vor lucra foarte bine în echipă. „Am intervievat un director economic, venit de la un startup”, explică Pogorzelski. „A spus „eu” de prea multe ori și „noi” de puține ori și am redus timpul conversației la jumătate”.
„Care a fost cel mai mare eșec al tău și de ce?”
„Cuvântul pe care vreau să-l aud în acest caz este „eu””, spunePogorzelski. „Dacă un candidat îmi spune că altcineva este vinovat sau dă vina pe economie, că nu a fost vina lui…atunci îmi pun un mare semn de întrebare”.
Desigur, adaugăPogorzelski, uneori, există factori dincolo de puterile noastre, „dar vrei în companie oameni care să-și asume faptele și greșelile, care nu dau vina pe alții”.
„Cum ar putea fi îmbunătățită activitatea companiei noastre sau cum pot să-mi fac mai bine meseria?”
Foarte puțini candidați se așteaptă la o asemenea întrebare, astfel încât angajatorul are ocazia să vadă dacă respectivul aspirant poate gândi pe cont propriu. „Singurul răspuns greșit este – „Nimic! Vă descurcați minunat”, situație în care am dubii cu privire la plusul de valoare generat de acea persoană”, spune Pogorzelski. De ce? „Este un indiciu clar care îmi spune că acel candidat fie nu s-a documentat suficient, fie nu are curaj să lucreze în compania noastră”.