Aceasta este una dintre cele mai valoroase picturi din lume. O demonstrează și prețul exorbitant pentru care a fost vândută la licitație
Tabloul lui Rothko ‘Untitled (Yellow and Blue)’, de 2,42 metri pe 1,86 metri, pictat în 1954, a fost estimat între 40 și 60 de milioane de dolari, fiind una dintre cele mai valoroase piese de artă contemporană prezentate la licitație, alături de ‘The Ring’ a lui Roy Lichtenstein, pe care Sotheby’s spera să o vândă cu 50 de milioane de dolari. ‘The Ring’ a fost adjudecat
cu 41,69 milioane de dolari.
O altă operă valoroasă de la licitație, ‘Abstraktes Bild’, a germanului Gerhard Richter, a fost cumpărată cu 28,25 milioane de dolari, mai puțin decât fusese estimată — 30 de milioane. Pentru niciunul dintre cei trei pictori menționați suma obținută nu a constituit un record.
Însă alți artiști au depășit recorduri de preț printre care germanul Sigmar Polke, a cărui pânză intitulată ‘Dschungel’ (1967) a fost adjudecată cu 27,13 milioane de dolari, de trei ori mai mult decât precedentul record, potrivit Sotheby’s. Opera fusese evaluată la 20 de milioane, artistul fiind aproape necunoscut înainte de 2011.
O imensă pânză de Christopher Wool, ‘Riot’, s-a vândut cu 29,93 de milioane de dolari, fiind estimată între 12 și 18 milioane. Suma constituie un record pentru artistul american care este în viață.
După vânzarea excepțională de luni seară organizată de casa Christie’s, la care tabloul ‘Femeile din Alger’ al lui Picasso s-a vândut cu cel mai mare preț înregistrat vreodată la licitații — 179,36 de milioane de dolari—, licitațiile de primăvară continuă miercuri la New York cu artă contemporană și joi cu artă impresionistă și modernă, ambele la Christie’s, scrie Agerpres.