Această pâine costă 123 de euro. Ingredientul special care-i face pe noii îmbogățiți să stea la coadă ca s-o cumpere

Publicat: 29 12. 2014, 17:38
Actualizat: 29 12. 2014, 18:51

Potrivit brutarului, oamenii sunt mai dispuși să cumpere produse extravagante, precum pâinea sa de 123 de euro. „Avem mulți vizitatori din China și Rusia și caută mereu ceva nou, care să arate cât sunt de bogați”, a explicat spaniolul, potrivit news.softpedia.com, care citează Oddity Central.

Brutarul susține că pulberea de aur de pe pâine este comestibilă și nu amenință în niciun fel sănătatea consumatorilor. De fapt, aurul ar fi benefic pentru starea lor fizică. „Aurul adaugă un strop de sclipire. Celelalte ingrediente sunt naturale și foarte sănătoase. Oamenii consideră că aceste cantități mici de aur sunt bune pentru digestie”, precizează antreprenorul.