Prima pagină » Magazin » „Acest test ar trebui să fie obligatoriu”. Ce surpriză a avut această tânără după o analiză ADN

„Acest test ar trebui să fie obligatoriu”. Ce surpriză a avut această tânără după o analiză ADN

„Acest test ar trebui să fie obligatoriu
Cum te-ai simți să pornești într-o „călătorie" care să se bazeze pe informațiile date de ADN-ul tau? 67 de oameni au fost întrebați ce cred despre strămoșii lor, despre istoria familiilor lor. Apoi, ei au pornit într-o „călătorie" altfel.

Mulți dintre cei chestionați au fost foarte categorici atunci când s-au prezentat din punctul de vedere al naționalității lor, considerându-se cei mai buni. Același lucru s-a întâmplat și atunci când au primit întrebarea referitoare la popoarele pe care nu le au la suflet, când nu s-au dat în lături de la a spune că nemții sau turcii nu sunt printre cei mai puțin agreați. Totuși, aceste convingeri își au izvorul mai degrabă în simțul dezvoltat al identității, precum și în credințele politice și sistemul în care au crescut. 

După ce au făcut un test ADN, mulți dintre participanții la acest experiment au fost șocați de ceea ce au descoperit. Rezultatele arată că lumea este probabil mult mai mică decât ne-am fi așteptat și că nici nu ne putem imagina cât de multe lucruri avem în comun cu alte naționalități. Istoria noastră genetică arată faptul că moștenim mai multe decât credem de la alte popoare, chiar dacă, ghidându-ne după percepțiile noastre, acest lucru nu pare posibil. 

Una dintre femeile participante descoperă o conexiune la care n-ar fi visat niciodată și toți învață că originile lor sunt atât de diverse și că naționalitatea este doar un mic detaliu. 

Urmăriți mai jos acest experiment interesant și emoționant în același timp, care ne învață că diferențele pe care le percepem noi nu sunt întotdeauna cele adevărate. 

Recomandarea video

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile