Aurel și-a scos familia, soția Bianca Manolache și fiica Evelyn, plus o nepoată și soțul acesteia, la un restaurant Nando dintr-un mall din nordul Londrei pentru a mânca.
FOTO: captură mirror.co.uk
După ce s-a ridicat de la masă, a plătit și se pregătea să iasă din restaurant, Aurel a fost oprit de unul dintre angajați care l-a anunțat că, din greșeală, a plătit de 100 de ori valoarea facturii.
„Mănânc tot timpul la Nando, au mâncare bună, dar puiul nu este atât de bun încât să coste atât. Nu pot să cred că am mâncat aici cea mai scumpă masă din viața mea”, a spus omul de afaceri după ce a aflat că a plătit pentru aripioare și „pui Peri-Peri”, o specialitate a celor de la Nando, nu mai puțin de 6.235,88 lire sterline, în condițiile în care toată consumația făcea 62.35 lire sterline.
FOTO: captură mirror.co.uk
„Nici nu mi-am dat seama că am plătit atât”, a spus el, „pentru că mâncarea a fost bună, ne-am simțit bine, și nu am fost atent la nota de plată. Pe viitor, însă, voi fi foarte atent”.
Cei de la Mirror, care au scris despre această întâmplare, au calculat că de banii plătiți Aurel putea mânca 4989 de pui întregi.