Actorii din „#Selfie”, de Cristina Iacob, revin, marți, la București pentru o întâlnire cu fanii
Succes impresionant înregistrat de comedia „#Selfie” în primele două săptămâni de la premieră: după vânzări record de bilete și o primire călduroasă la Pitești, Constanța și Iași, „#Selfie” revine la București pentru un eveniment special dedicat fanilor dornici să-i întâlnească pe actorii din film.
Astfel, cei care nu au apucat să obțină autografe și să facă poze cu Flavia Hojda, Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Levent Sali, Alex Călin și Cristina Iacob la avanpremieră au ocazia să facă acest lucru la Grand Cinema Digiplex Băneasa, marți, începând cu ora 18.30, când echipa „#Selfie” le răsplătește fidelitatea cu un super eveniment care le este dedicat în totalitate.
Pe lângă actorii principali, la proiecția specială de la Băneasa vor participa și Răzvan Fodor, „profesorul cool de istorie”, și Alina Chivulescu, „mama hippioată și înțelegătoare”, deveniți în foarte scurt timp unele dintre personajele preferate ale publicului.
O premieră pentru peisajul cinematografic românesc, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, supercomedia „#Selfie”, a fost, încă de la prima proiecție, primită cu entuziasm de publicul de toate vârstele, demonstrând că abordarea fresh, subiectul actual și mai ales buna dispoziție pe care filmul o degajă sunt exact ingredientele pe care spectatorii le așteptau de la un film autohton.
La foarte scurt timp de la lansarea oficială, „#Selfie” a devenit deja un adevărat fenomen, fanii din întreaga țară „întrecându-se” în a demonstra „cât de #selfie sunt”.
Marți este rândul fanilor din Capitală să arate că „selfie-uri dulci ca-n București în toată țara nu găsești”.