Actorul Daniel Duval, figură legendară a filmului francez, a murit la vârsta de 68 de ani

Publicat: 11 10. 2013, 13:14
Actualizat: 30 07. 2014, 15:17

Actorul, regizorul și scenaristul francez Daniel Duval, care a jucat în filme precum „Caché”, „La dérobade” și „36 Quai des orfèvres”, a încetat din viață joi, la vârsta de 68 de ani, după o lungă suferință, informează AFP.

Daniel Duval, personalitate solitară și liberă, a rămas în memoria cinefililor cu rolul proxenetului din „La dérobade” (1979), în care Miou-Miou juca rolul unei prostituate care i-a căzut în mreje.

Actorul francez a jucat în numeroase filme de artă, colaborând cu Bertrand Tavernier, la „Que la fête commence” (1974), cu Serge Gainsbourg, la „Stan the Flesher” (1990), dar și cu tineri cineaști ca Sandrine Veysset, în „Va fi zăpadă de Crăciun/ Y aura-t-il de la neige à Noël” (1996).

Cu Michael Haneke a colaborat la „Vreme de restriște/ Le temps des loups” (2003) și „Ascuns/ Caché” (2006). Daniel Duval mai apare pe genericul unor filme semnate de François Ozon, Pierre Salvadori și, cel mai recent, de Jalil Lespert – „Des vents contraires” (2011).

Actorul francez cu un chip inconfundabil a jucat și în numeroase filme polițiste, cum ar fi „Les Lyonnais” (2010), „Poliția judiciară/ 36 Quai des orfèvres” (2004) și „Ultima șansă/ Le deuxième souffle” (2007).

A colaborat cu regizori precum José Giovanni, în „Les loups entre eux” (1985), și Claude Barrois, în „Le Bar du téléphone” (1980).

Pe lângă numeroase roluri în filme de televiziune, Daniel Duval a regizat câteva lungmetraje, printre care „Un an din viața mea/ Le temps des porte-plumes” (2006), cu Jean-Paul Rouve și Anne Brochet, film inspirat din biografia sa de copil rebel și dezrădăcinat.

Actorul francez a fost luat de lângă părinții lui la vârsta de nouă ani și a crescut într-un orfelinat, înainte să fie adoptat de un cuplu dintr-o regiune rurală, unde a rămas până la 15 ani, deși a continuat să își viziteze părinții adoptivi până la moartea acestora, în 1984.

Daniel Duval a fost căsătorit cu actrița Anna Karina.