Actorul Jake Gyllenhaal a ajuns la spital după ce s-a rănit pe platoul de filmare
Actorul american Jake Gyllenhaal s-a accidentat destul de serios la o mână, miercuri, după ce a lovit cu pumnul într-o oglindă, în timpul filmărilor pentru cel mai recent lungmetraj al său, la Los Angeles, informează AFP.
Actorul în vârstă de 32 de ani, nominalizat la Oscar în 2006, pentru rolul cowboy-ului gay din filmul „Brokeback Mountain”, a avut nevoie de numeroase puncte de sutură după acel accident, a precizat agentul său de presă, Mara Buxbaum.
„În timp ce Jack filma pentru o scenă foarte intensă, personajul său trebuia să lovească cu pumnul într-o oglindă. Din păcate, oglinda s-a spart, iar Jake s-a tăiat la mână destul de grav”, a explicat ea.
„A avut nevoie de numeroase puncte de sutură la Urgențe, dar a părăsit spitalul după două ore. A revenit deja pe platoul de filmare”, a adăugat Mara Buxbaum.
În acel film, intitulat „Nightcrawler”, Jake Gyllenhaal interpretează rolul unui jurnalist independent care desfășoară o anchetă într-un cartier rău famat din Los Angelkes. Actorul american a pierdut mai multe kilograme pentru acest rol și a părut foarte slăbit pe covorul roșu, recent, la Hollywood Film Awards.
Jake Gyllenhaal poate fi văzut în această perioadă pe marile ecrane în thrillerul „Prisoners”, de Denis Villeneuve, în care joacă alături de Hugh Jackman.
Jake Gyllenhaal, provenind dintr-o familie de cineaști, s-a făcut remarcat în filmul cult „Donnie Darko”, în 2001, iar rolul din SF-ul „The Day After Tomorrow – Unde vei fi poimâine?”, din 2004, l-a propulsat la statutul de star internațional, confirmat ulterior de evoluția sa din filmul recompensat cu Oscar „Brokeback Mountain – O iubire secretă” (2005), în care a jucat alături de regretatul Heath Ledger.