Actorul Olivier Martinez, anchetat pentru comiterea unei agresiuni într-un aeroport

Publicat: 05 01. 2015, 12:14

Actorul era însoțit de soția sa și de fiica acesteia dintr-o relație anterioară, Nahla, în vârstă de șase ani, dar și de fiul cuplului, Maceo, născut în octombrie 2013. O înregistrare video care a fost publicată pe site-ul TMZ.com îl arată pe Olivier Martinez bruscând un angajat al aeroportului, împingându-l cu ajutorul unui scaun auto pentru bebeluși, în timp ce familia sa, înconjurată de mulți fotografi, ieșea din terminalul aeroportului californian.

Aceleași imagini îl arată pe angajatul aeroportului împidicându-se și căzând pe spate.

Bărbatul a primit tratament medical la fața locului și a fost ulterior transportat la un spital din apropiere, întrucât se plângea de dureri abdominale. El a depus de asemenea plângere la poliția din Los Angeles.

Într-o declarație oficială a poliției locale, publicată pe site-ul GossipCop.com, se afirmă: „(Martinez și Berry) au solicitat asistență poliției aeroportului din Los Angeles după ce o mulțime de fotografi și un angajat al aeroportului s-au apropiat prea mult de familia lor pentru a face poze. Martinez, ținând în brațe un scaun auto pentru bebeluși, l-a împins pe acel angajat, făcându-l pe acesta să cadă pe spate. Angajatul aeroportului a primit tratament medical la fața locului și a fost transportat la un spital din apropiere pentru investigații medicale amănunțite”.

Aceasta nu este pentru prima dată când Olivier Martinez a fost implicat într-o altercație fizică petrecută în public. În 2012, starul francez a suferit câteva răni la nivelul feței, după ce s-a luat la bătaie cu fostul iubit al actriței Halle Berry, modelul canadian Gabriel Aubry.

Actorul francez Olivier Martinez, în vârstă de 48 de ani, a avut relații cu mai multe femei celebre, precum actrițele Mira Sorvino, Juliette Binoche, Michelle Rodriguez și Rosie Huntington-Whiteley, cântăreața Kylie Minogue și modelul Goya Toledo.

Olivier Martinez a început o relație cu Halle Berry în 2010, în timpul filmărilor de la producția cinematografică „Valul întunecat/ Dark Tide”. Cei doi actori s-au logodit în martie 2012 și s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private în Franța, pe 13 iulie 2013. Fiul lor, Maceo, s-a născut în octombrie 2013, la Los Angeles.