Actorul Robert Pattinson își vinde casa de 6,3 milioane de dolari în care a locuit cu Kristen Stewart
Actorul în vârstă de 26 de ani ar fi spus că această proprietate luxoasă, aflată în cartierul Los Feliz din Los Angeles, este legată de „prea multe amintiri” ale relației sale cu Kristen Stewart, care a mărturisit în iulie că l-a înșelat cu regizorul Rupert Sanders, potrivit unei surse citate de Us Weekly.
Robert Pattinson și-a luat deja lucrurile din casa pe care a cumpărat-o în septembrie anul trecut, dar Kristen, care locuiește și la părinții ei, dar și la Burbank, în California, nu s-a mutat încă.
Potrivit unor surse, această casă se află pe o proprietate de peste 6.000 de metri pătrați și are în interior o sală de proiecții cu o capacitate de 150 de persoane.
Chiar dacă cuplul nu s-a reîntâlnit după aventura lui Kristen cu regizorul peliculei „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător” în care a jucat și ea, se pare că cei doi actori încă își vorbesc, iar Robert se gândește tot timpul la fosta lui iubită.
„Rob nu o urăște și nu este furios… doar că nu înțelege de ce a făcut-o. O iubește și se gândește mereu la ea”, a spus o altă sursă.
Robert Pattinson și Kristen Stewart s-au cunoscut pe platourile de filmare ale producțiilor din franciza „Amurg/ Twilight” și au avut o relație de trei ani.