Prima pagină » Magazin » Actorul Șerban Ionescu va fi externat din Spitalul Elias

Actorul Șerban Ionescu va fi externat din Spitalul Elias

Actorul Șerban Ionescu va fi externat din Spitalul Elias
Actorul Șerban Ionescu, diagnosticat cu scleroză multiplă amiotrofică, a fost operat pentru asigurarea unei alimentații complete, este conștient, nu are tulburări respiratorii și nu necesită alt tip de îngrijire medicală, astfel că va fi externat, a anunțat, marți, conducerea Spitalului Elias.

Actorul Șerban Ionescu, diagnosticat cu scleroză multiplă amiotrofică, a fost operat pentru asigurarea unei alimentații complete, este conștient, nu are tulburări respiratorii și nu necesită alt tip de îngrijire medicală, astfel că va fi externat, a anunțat, marți, conducerea Spitalului Elias.

Actorul Șerban Ionescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Elias în 18 septembrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentatii complete, a precizat conducerea unității sanitare într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX.

„Această procedură era necesară și continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinței neurologice (scleroză laterală amiotrofică)”, a arătat conducerea Spitalului Elias.

Potrivit sursei citate, Șerban Ionescu este conștient, nu prezintă tulburari respiratorii, nu necesită alt tip de îngrijire medicală, „motiv pentru care se va externa”.

Conducerea Spitalului Elias nu a precizat când va fi externat actorul Șerban Ionescu.

La jumătatea lunii august, Șerban Ionescu, care a fost diagnosticat în urmă cu aproape un an cu borelioză, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit și unde a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.

Avocatul lui Șerban Ionescu declara atunci că Șerban Ionescu se simte bine și urmează să fie internat la Spitalul Elias, precizând că boala de care suferă acesta este incurabilă.

„Vorbește, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania și a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament (care să ducă la vindecare, n.r.). Săptămâna viitoare îl vom interna cel mai probabil la spitalul Elias, unde va urma un tratament medicamentos și fizioterapie, impuse de medicii din Germania”, preciza atunci avocatul Cătălin Dancu.

El spunea că Șerban Ionescu locuiește în București, în casa unui prieten.

Cătălin Dancu îl reprezintă pe Șerban Ionescu în divorțul de soția lui, Magda Catone. Primul termen este 19 octombrie, la Judecătoria Sectorului 2.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier și măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează mușchii voluntari, care fac posibilă mișcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă și fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghițitul și alte funcții fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile și pot provoca diferite alte boli și complicații.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua și a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se știe că aproximativ 5-10% din pacienți prezintă o formă moștenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat inițial Șerban Ionescu, borelioză, prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei mușchii și alte organe și provocând probleme cu vorbirea, respirația și deglutiția.

Actorul Șerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu aproape un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înțepătura unei căpușe.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Șerban Ionescu, banii fiind acordați din Fondul de rezervă.

Pe 30 mai, președintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Șerban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză și că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al „epidemiei de diagnostic” legat de această boală.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani