Actorul Zach Galifianakis s-a logodit

Publicat: 26 06. 2012, 11:34
Actualizat: 11 07. 2012, 18:11

Actorul american Zach Galifianakis, cunoscut pentru rolul din franciza „Marea mahmureală/ The Hangover”, s-a logodit  cu iubita sa, Quinn Lundberg, informează site-ul revistei People.

Zach Galifianakis, în vârstă de 42 de ani, se va căsători cu Quinn Lundberg, în vârstă de 29 de ani, pe 11 august, afirmă editorii site-ului Celebuzz.com, care susțin că au obținut o copie după invitațiile de nuntă.

„Deși conține detaliile formale și standard, precum cine, ce, când și unde, inclusiv numele complet al lui Zach – Zachary Knight Galifianakis – și pe cel al logodnicei sale – Mary Quinn Lundberg -, invitația este totodată foarte amuzantă”, a declarat o sursă pentru Celebuzz.com. „Zach a inclus în invitație un desen care îl prezintă pe el și pe viitoarea lui mireasă. S-a asigurat ca el să semene cu un trol, iar Quinn apare ca o prințesă uluitoare, blondă și înaltă”, a precizat aceeași sursă.

Nu se cunoaște data la care Galifianakis s-a logodit cu Quinn Lundberg, care este vicepreședinte și cofondatoarea fundației Growing Voices, o asociație de caritate dedicată activităților comunitare.

Zach Galifianakis va putea fi văzut în curând pe marile ecrane în comedia „The Campaign”, alături de actorii Will Ferrell și Jason Sudeikis, dar și în franciza „Marea mahmureală/ The Hangover”, care va continua anul viitor cu cel de-al treilea film din serie, în care va juca din nou alături de Bradley Cooper, Ed Helms și Justin Bartha.

Al treilea film din franciza „Marea mahmureală/ The Hangover”, produs de studiourile Warner Bros., va avea premiera pe marile ecrane pe 24 mai 2013. Primele două filme au fost regizate de Todd Phillips, care va asigura și regia celei de-a treia părți.

„Marea mahmureală 2” a avut încasări de peste 581 milioane de dolari în toată lumea, iar încasările reușite de primul film au depășit 467 milioane de dolari.