Actrița americană Robin Wright îi sare în APĂRARE lui Kevin Spacey: Oricine merită o A DOUA ȘANSĂ
Recompensat cu două premii Oscar și considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, Kevin Spacey a dispărut din viața publică după un val de acuzații de abuz sexual care i s-au adus la sfârșitul anului trecut.
În luna iulie, poliția metropolitană londoneză anunța că îl anchetează pe Kevin Spacey după ce trei bărbați l-au acuzat de agresiuni sexuale, fapte care ar fi avut loc în Westminster, în 1996, în Lambeth, în 2008, și în Gloucester, în 2013. Aceste plângeri s-au alăturat altor trei depuse la adresa lui Spacey, în vârstă de 58 de ani, și care erau deja cercetate de Scotland Yard.
De asemenea, în aprilie, procuratura din Los Angeles a confirmat că reanalizează o acuzație de abuz sexual adusă lui Kevin Spacey. Însă, potrivit platformei de știri americane tmz.com, cazul ar putea fi respins, pentru că datează din anii 1990, iar fapta ar putea fi considerată prescrisă.
Spacey nu a fost pus sub acuzație deocamdată, însă cariera acestuia a fost în mare parte distrusă.
La sfârșitul lui 2017, compania Netflix a anunțat că filmările pentru serialul TV „House of Cards” vor fi reluate la începutul acestui an fără Kevin Spacey, cel de-al șaselea sezon și ultimul al producției urmând să se concentreze pe personajul Claire Underwood, interpretat de actrița Robin Wright. Acest sezon va avea premiera pe Netflix pe 2 noiembrie.
Actrița Robin Wright i-a luat apărarea lui Kevin Spacey, într-un interviu acordat site-ului Net-a-Porter.
„Toată lumea se poate schimba. În acest sens, o a doua șansă, este puțin important cum numiți acest lucru, da, cred în a doua șansă”, a explicat actrița.
Wright a criticat și modul în care a fost prezentat în presă acest „scandal”. „Cred că viața privată trebuie să rămână privată. Pozitivă, negativă, neutră, indiferent cum este – nu cred că ar trebui să intereseze pe cineva. Dar eu nu vorbesc despre această mișcare (#MeToo, n.r.). Vorbesc despre presă. Despre expunere. Este o senzație oribilă. Un necunoscut decide că știe cine ești. Vreau să spun că este o faptă criminală”, a mai declarat actrița.
De asemenea, aceasta a spus că nu a fost contactată de Spacey de la izbucnirea acestui scandal. „Mă va contacta când va fi pregătit, sunt sigură. Cred că așa trebuie să decurgă lucrurile”, a spus Wright.
În luna octombrie 2017, Kevin Spacey a făcut public faptul că este homosexual, după ce Anthony Rapp – un actor care a jucat în producții precum „Star Trek – Discovery” și „Rent” – l-a acuzat că i-a făcut avansuri sexuale în urmă cu trei decenii, pe vremea când Rapp avea doar 14 ani. De asemenea, actorul a fost acuzat că a încercat să violeze un tânăr de 15 ani.
Spacey a scris apoi pe rețeaua online Twitter că a iubit și femei și bărbați, dar în prezent trăiește ca un bărbat homosexual.
În ceea ce privește acuzațiile aduse de Rapp, Spacey a scris într-un mesaj pe Twitter: „Îi port un respect și o admirație deosebite lui Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decât oripilat să aud povestea lui. Sincer, nu îmi amintesc întâmplarea, ar fi avut loc cu peste 30 de ani în urmă. Dar, dacă este să cred ceea ce spune, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce ar fi putut fi un comportament inadecvat, pus pe seama consumului de alcool, și îmi pare rău pentru sentimentele pe care spune că le-a avut în el în toți acești ani”.
Foști angajați ai serialului „House of Cards” au spus că Spacey a transformat platourile de filmare într-un mediu „toxic”, acuzându-l de hărțuire. Acuzații similare au făcut și foști angajați ai teatrului The Old Vic din Londra, unde Kevin Spacey a fost director artistic, în perioada 2004 – 2015.
Kevin Spacey a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” și „Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Francis Underwood, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câștigat un Glob de Aur și a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.
Foto: Hepta