Actrița Anita Ekberg, una dintre muzele lui Fellini, a murit la vârsta de 83 de ani
Potrivit site-ului La Repubblica, Anita Ekberg a murit în clinica San Raffaele din Rocca di Papa, o localitate aflată în apropiere de Roma.
Anita Ekberg, care a rămas în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita” (1960) de Federico Fellini, în care a jucat alături de Marcello Mastroianni, a locuit în ultima parte a vieții într-un azil pentru bătrâni din apropiere de Roma.
Kerstin Anita Marianne Ekberg a fost model și o actriță suedeză, născută pe 29 septembrie 1931 în orașul Malmö. Aleasă Miss Suedia în 1950, Anita Ekberg nu a câștigat concursul Miss Universe, însă s-a aflat printre cele șase finaliste, iar această performanță i-a adus un contract de manechin în Statele Unite ale Americii. A debutat pentru studiourile Universal în câteva roluri secundare.
În 1955, actrița suedeză a jucat în „Calea sângelui/ Blood Alley”, în care a interpretat rolul unei femei chineze, un rol care i-a adus Globul de Aur.
Cu un fizic considerat „spectaculos” în epocă (Bob Hope spunea că părinții ei ar merita premiul Nobel pentru „arhitectură”), vedeta suedeză avea un temperament glacial și a fost supranumită „aisbergul”. Anita Ekberg a rămas în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita”, de Federico Fellini, sau pentru rolul modelului care laudă virtuțile laptelui pe un panou publicitar în episodul „Le tentazioni del dottor Antonio” din lungmetrajul „Boccaccio ’70” (1962).
În 1987, Anita Ekberg a jucat propriul rol în „Interviu/ Intervista”, un film regizat de Federico Fellini, confirmând astfel spusele celebrului critic de film Roger Ebert, care obișnuia adeseori să declare că Anita Ekberg „este singura persoană din lume capabilă să își joace propriul personaj”.
Anita Ekberg a fost căsătorită de două ori – cu actorul britanic Anthony Steel în perioada 1956-1959 și cu actorul american Rik Van Nutter în perioada 1963-1975.