Actrița Jean Stapleton, una dintre veteranele televiziunii americane, a murit

Publicat: 02 06. 2013, 11:47
Actualizat: 07 08. 2014, 02:40

Actrița Jean Stapleton, cunoscută mai ales pentru rolul lui Edith Bunker din serialul „All in the family” (anii ’70), a decedat, vineri seară, la vârsta de 90 de ani, anunță Associated Press, potrivit USA Today.

Anunțul trecerii în neființă a actriței a fost făcut sâmbătă de familia ei, care i-a fost alături în ultimele clipe.

Rolul emblematic al lui Edith Bunker, din „All in the family”, i-a aduis lui Jean Stapleton două Globuri de Aur în 1971. De asemenea,  actrița a mai primit trei premii Emmy pentru același rol.

Dincolo de acest serial, Jean Stapleton a mai jucat în „Faerie Tale Theatre”, „Eleanor, First Lady of the World”, „Mrs. Piggle-Wiggle”, „Beakman’s World”, „Michael”, „You’ve Got Mail” etc.

Înainte să intre în lumea filmului, Jean Stapleton își clădise o carieră pe Broadway.

http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isSlim=1