Prima pagină » Magazin » Actrița Lorena Rojas, cunoscută pentru rolurile din numeroase telenovele de succes, a murit la vârsta de 44 de ani

Actrița Lorena Rojas, cunoscută pentru rolurile din numeroase telenovele de succes, a murit la vârsta de 44 de ani

Actrița Lorena Rojas, cunoscută pentru rolurile din numeroase telenovele de succes, a murit la vârsta de 44 de ani
Actrița mexicană Lorena Rojas, cunoscută pentru rolurile interpretate în numeroase telenovele de succes, a murit la vârsta de 44 de ani, din cauza unui cancer, informează contactmusic.com.

Vedeta mexicană a murit luni, în reședința ei din Miami, în statul american Florida, înconjurată de rude și câțiva prieteni apropiați.

Lorena Rojas a fost diagnosticată prima dată cu cancer în 2008 și de atunci s-a luptat cu această boală.

A jucat încă din 1990 în multe telenovele mexicane foarte populare, precum „Más que alcanzar una estrella”, „La quebradita”, „Morena”, „Hoțul de inimi/ Ladron de corazones”, „Trupul dorit/ El cuerpo del deseo” și „Umbrele trecutului/ Pecados ajenos”.

Ultimul ei proiect de televiziune a fost serialul „Demente Criminal”, lansat pe micile ecrane în 2014.