Bebelușul a venit pe lume cu trei zile înainte de termen. Atât mama, cât și fiica ei se simt bine, a precizat agentul de presă al actriței.
Milla Jovovich, în vârstă de 39 de ani, și soțul ei, Paul Anderson, producătorul francizei cinematografice „Resident Evil”, mai au împreună o fetiță, în vârstă de șase ani, pe nume Ever Gabo.
Milla Jovovich și Paul Anderson s-au întâlnit în 2002, pe platourile de filmare ale peliculei „Resident Evil”, și s-au logodit un an mai târziu. După o scurtă perioadă de separare, cuplul a avut primul copil în 2007, iar, în 2009, Jovovich și Anderson s-au căsătorit.
De origine ucraineană, Milla Jovovich este un fost manechin de succes care a reușit apoi să își construiască o carieră în cinematografie, cu roluri în filme precum „Al cincilea element” și cele din franciza „Resident Evil”, regizate de soțul ei. Milla Jovovich a jucat o gamă largă de roluri în filme precum „Întoarcerea la laguna albastră”, „Marea amețeală”, „Hotelul de 1 milion de dolari”, „Păpușa” și „Ultraviolet”. Printre proiectele ei cinematografice recente se numără lungmetrajul „Stone”, în care a jucat împreună cu Robert De Niro și Edward Norton, și versiunea 3D a clasicului „Cei trei muschetari”, regizat de Paul W.S. Anderson, în care interpretează rolul Milady de Winter.
Paul W. S. Anderson, în vârstă de 50 de ani, este cunoscut pentru filme precum „Nebunia cumpărăturilor/ Shopping”, „Mortal Kombat”, „Event Horizon”, „Soldier”, „AVP: Alien vs. Predator” și „Cursa mortală/ Death Race”, cu Jason Statham în rolul principal.