Actrițele de la Hollywood, așa cum nu le-ai mai văzut niciodată. Calendarul Pirelli le-a făcut să se dezbrace de prejudecăți
Uma Thurman, Kate Winslet, Jullianne Moore și actrița din „House of Cards’ Robin Wright completează lista selectă a celor cinsprezece vedete care apar în calendar. Fotografiile alb-negru sunt nuduri în stil minimalist. Actrițele poartă un machiaj discret, impus de fotograful german de modă Peter Lindbergh, care a mai fost fotograf oficial pentru Pirelli de două ori.
Lindbergh a declarat că fotografiile sale din 2017 surprind sensibilitatea și emoția. Sufletul feminin este dezvăluit în imagini.
Singurul chip nefamiliar este cel al Anastasiei Ignatova, o profesoară de la Institutul de Stat în Teorie Politică din Moscova, pe care Lindbergh a cunoscut-o la un dineu oficial în 2015. Fotograful spune că a a fost impresionat de frumusețea chipului rusoaicei.
„Simt că am responsabilitatea să eliberez femeile de ideile frumuseții eterne și perfecțiunii”, a declarat fotograful în cadrul unei conferinței de presă, în Paris.
Primul Calendar Pirelli Calendar a fost publicat în 1963, iar de atunci acesta a reunit cele mai cunoscute numele ale cinematografiei.
Calendarul Pirelli este un calendar publicitar publicat de filiala din Marea Britanie a companiei Pirelli.
Pirelli & C. SpA este o companie multinațională cu sediul la Milano, Italia. Aceasta a fost cumpărată în 2015 de către ChemChina. Compania este cel de-al cincelea producător de cauciucuri la nivel mondial, aflându-se în spatele Bridgestone, Michelin, Continental și Goodyear, și este prezentă în peste 160 de țări, având 19 fabrici în lume și rețea de aproximativ 10.000 de distribuitori și retaileri.