Prima pagină » Magazin » Acum se poate. Cipul bionic care i-a redat vederea unui britanic

Acum se poate. Cipul bionic care i-a redat vederea unui britanic

"Am visat din nou în culori"...

Implantarea unor microcipuri bionice în ochi i-a redat vederea unui britanic, după 25 de ani în care a suferit de pe urma unei maladii rare, numite retinită pigmentară, care conduce la orbire, scrie Daily Mail.

O echipă de chirurgi din Oxford, condusă de profesorul Robert MacLaren, a fixat microcipul bionic de doar 3 milimetri în spatele retinei, în cadrul unei interveții chirurgicale care a durat 8 ore.

„Mereu m-am gândit că va veni ziua în care voi vedea din nou. Acum, pentru prima oară în 25 de ani, am visat în culori”, a afirmat entuziasmat Chris James, primul pacient care a beneficiat de microcipul bionic.

Chris James

Chris James, din Wiltshire, este unul dintre cei doi pacienți norocoși care au avut acces la această tehnologie inovatoare. Cel de-al doilea pacient care a beneficiat de microcipul revoluționar este Robin Millar, un bărbat de 60 de ani din Londra.

La câteva săptămâni după operație, aceștia pot percepe din nou lumina și formele diverselor obiecte.

Medicii susțin că, cu timpul, pacienții vor putea distinge cu precizie chipuri. Experții în oftalmologie care au dezvoltat microcipul bionic sunt foarte mulțumiți de rezultatul care este, totodată, o veste foarte bună pentru suferinzii de retinită pigmentară.

Mai mult, încă zece britanici vor beneficia de acest tip de microcip, în cadrul proiectului condus de echipa de medici din Oxford. Tehnica lor a fost dezvoltată în urmă cu mai bine de 6 ani, însă ei mai au nevoie de o serie de autorizații comerciale.

Retinita pigmentară se caracterizează printr-o degenerare progresiva a retinei ambilor ochi și provoacă, în timp, pierderea vederii. Una din 3.000-4.000 de persoane suferă de această afecțiune.