Acuzații grave la adresa unui actor legendar: „A tocit” canapeaua de casting cu tinere naive, care veneau la probă, deși rolurile respective „nu existau”. Mitul „băiatului bun”, desființat într-o carte controversată

Publicat: 25 04. 2019, 18:04

Vedeta televiziunii australiene vorbește despre celebritățile pe care le-a cunoscut de-a lungul anilor, în biografia sa – și unul dintre actori se află acolo din cele mai „negre” motive.

Potrivit lui Craig, actorul Mickey Rooney a fost un adevărat coșmar pentru tagma de la Hollywood și nicidecum o persoană „agreabilă”.

„În persoană, Mickey putea fi o persoană bombastică. Un fost prieten din relații publice de la Hollywood l-a etichetat pe Mickey drept abraziv, obraznic și fără scrupule”, scrie Craig, potrivit Daily Mail.

Mickey a murit în data de 6 aprilie 2014, la vârsta de 93 de ani, la Los Angeles.

Cariera uriașă a actorului a inclus colaborări cu somități precum Elizabeth Taylor și Judy Garland.

Deși a lucrat cu cele mai mari dive de la Hollywood, Mickey „le vorbea mereu de rău”.

Potrivit unei biografii a actorului din 2015, Mickey a avut o relație nepotrivită cu Elizabeth Taylor, alături de care juca în filmul „National Velvet”. La acea vreme, Mickey avea 24 de ani și Liz doar 14 ani.

Mickey a criticat atunci „aroganța și lipsa de talent” a actriței, susține Craig.

Liz Taylor a fost doar una dintre cuceririle longevivului actor. Craig a relatat povești în care Mickey alinia tinere actrițe pentru casting, deși rolurile respective „nu existau”.

„Mickey a tocit canapeaua de la casting”, a scris Craig.

În pofida reputației de „băiat de aur” al Hollywood-ului, Mickey s-a luptat cu dependența de alcool și jocuri de noroc, obiceiuri care l-au „ușurat” de milioane de dolari.

Actorul și-a petrecut ultimii ani din viață într-o călătorie prin America, un fel de turneu solo, în timpul căruia și-a criticat mulți dintre colegi.

„Cu siguranță că a făcut aceste show-uri, în care oferea detalii din culise, doar pentru bani”, scrie Craig.