Prima pagină » Magazin » Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat fiul

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat fiul

Adela Popescu și Radu Vâlcan l-au botezat ieri pe fiul lor Alexandru. Petrecerea, care a reunit doar membrii familiei și cei mai apropiați prieteni, a avut loc exact în ziua în care micuțul a împlinit 3 luni.

Slujba de botez a  fost una specială pentru toți cei prezenți, dar mai ales pentru părinții micuțului. Deși și-au propus să nu se lase doborâți de emoții,  Adela și Radu nu au reușit să se abțină. „Viața noastră alături de Alexandru este un vis. Alexandru râde mult, e vesel, ne umple inimile de bucurie. Ieri a împlinit 3 luni. Am ales ca botezul să fie weekendul acesta pentru că doar în aceste zile putea fi prezent un membru drag al familiei și, în același timp, pentru că o sărbătorim și pe mama lui Radu. O potrivire frumoasă!”, mărturisește Adela Popescu.

Fiecare invitat a plecat acasă cu amintirea unei seri calde, dar și cu o plantă colorată în ghiveci, pe care să o îngrijească și care să le amintească de un Alexandru mic care va ajunge mare.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre