Adele a câștigat 30 milioane de lire sterline în 2013

Publicat: 10 02. 2014, 11:02
Actualizat: 01 02. 2019, 06:51

Cântăreața Adele a avut venituri de 30 milioane de lire sterline (36 milioane de euro) în ultimul an financiar, fără să fi lansat vreun nou album și fără să fi susținut vreun turneu, informează dailymail.co.uk.

Cel mai recent album al celebrei artiste, „21”, a fost lansat în urmă cu trei ani. Cu toate acestea, cântăreața continuă să încaseze sume foarte mari din piesele deja lansate.

Astfel, în anul financiar 2013, Adele a avut venituri de 30 milioane de lire sterline. Aceste venituri sunt cu 65% mai mari decât cele obținute de Adele în 2012, și chiar și după plata impozitelor, în valoare de cinci milioane de lire sterline, cântăreața are un câștig zilnic de 32.000 de lire sterline (46.000 de euro).

Conform ultimelor estimări, profitul companiei sale de producție, Melted Stone, a crescut, după plata taxelor aferente, de la 2,1 milioane de lire sterline la 13,8 milioane, doar într-un an, ceea ce reflectă succesul uriaș pe plan mondial al albumului „21”.

Totodată, cealaltă companie a lui Adele, Melted Stone Publishing, care se ocupă de gestionarea versurilor și partiturilor artistei, a avut un profit anual de 5,2 milioane de lire sterline (6,2 milioane de euro).

După lansarea sa, în 2011, albumul „21”, pe care apare hitul „Rolling in the Deep”, a fost vândut în peste 26 de milioane de exemplare în toată lumea, devenind al doilea cel mai bine vândut album din istoria muzicii britanice, după „Sergeant Pepper”, al formației The Beatles.

În luna ianuarie, albumul „21” a devenit primul album din istorie care a depășit numărul de trei milioane de copii digitale vândute.

După lansarea acestui album, Adele a făcut o pauză în carieră, pentru a se ocupa de creșterea băiețelului său, Angelo, pe care îl are cu partenerul ei, omul de afaceri Simon Konecki.

Recent, cântăreața britanică s-a întors în studio pentru a înregistra noi piese pentru un nou album, alături de compozitorul James Ford și cântărețul Kid Harpoon, care a lucrat, printre alții, cu formația Florence and the Machine și plănuiește un turneu în Marea Britanie și Statele Unite pentru 2015.

La a 56-a ediție a premiilor Grammy, care a avut loc pe 26 ianuarie la Los Angeles, Adele a câștigat un premiu Grammy pentru cel mai bun cântec pentru visual media („Skyfall”), alături de Paul Epworth, dar nu a fost prezentă la ceremonie.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

Cel mai recent turneu al cântăreței Adele a avut loc în 2011, cu ocazia lansării celui mai nou album al său, „21”, deși artista a fost constrânsă să anuleze o serie de concerte, după ce suferit o intervenție pe coardele vocale.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreață și compozitoare. Ea a debutat la 19 ani și s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată și de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câștigat șase premii Grammy. Până în prezent, ea a lansat pe piață două albume, „19” și „21”.

Înzestrată cu o voce excepțională, artista nu s-a ferit să exprime deziluziile sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” și „Rolling in the Deep”.