Adele a înregistrat tema muzicală pentru următorul film din seria „James Bond”

Publicat: 17 09. 2012, 15:49
Actualizat: 01 04. 2019, 02:12

Cântăreața britanică Adele a înregistrat tema muzicală pentru următorul film din seria „James Bond”, intitulat „Skyfall”, ce va fi lansat în toamna acestui an, punând astfel capăt numeroaselor speculații referitoare la identitatea artistului care va interpreta această compoziție muzicală.

Această colaborare reprezintă primul proiect muzical al cântăreței britanice după lansarea, în ianuarie 2011, a albumului „21”, care a fost extrem de bine primit atât de criticii de specialitate, cât și de public, informează contactmusic.com.

Adele a lăsat să se înțeleagă încă din 2011 faptul că va înregistra această temă muzicală, declarând într-o emisiune de televiziune prezentată de Jonathan Ross: „Voi reintra în studiouri în noiembrie, să-mi țineți pumnii. De fapt, va fi vorba de o temă muzicală pe care trebuie să o înregistrez. Cred că mi-a scăpat, nu trebuia să spun asta”.

Zvonurile au fost alimentate apoi în presă, după ce artista britanică a fost văzută în timp ce intra, alături de producătorul muzical Paul Epworth, în clădirea unde se află celebrele studiouri Abbey Road, în aceeași perioadă în care surse din industria muzicală anunțau că în acea zi va fi înregistrată tema muzicală pentru filmul „Skyfall”.

Cântecul pe care Adele l-a înregistrat pentru acest film se intitulează tot „Skyfall”. Artista britanică calcă astfel pe urmele unor muzicieni celebri care au înregistrat temele muzicale ale unor filme din franciza „James Bond”, precum Paul McCartney, Shirley Bassey, Tina Turner, Duran Duran, Tom Jones, Madonna și Sheryl Crow.

Regretata Amy Winehouse urma să înregistreze, în urmă cu câțiva ani, tema muzicală pentru cel mai recent film din serie, „Quantum of Solace”, însă sesiunile de înregistrări au fost anulate, întrucât artista britanică nu se afla în acel moment într-o stare fizică și psihică adecvată. În cele din urmă, tema muzicală a acelui film a fost interpretată de Jack White și Alicia Keys.

Lungmetrajul „007: Coordonata Skyfall”, al 23-lea film din seria „James Bond”, regizat de Sam Mendes, marchează revenirea actorului Daniel Craig în rolul agentului 007 – pentru a treia oară, după prestațiile din „Casino Royale” (2006) și „Quantum of Solace/ 007: Partea lui de consolare” (2008) -, dar și a actriței Judi Dench, în rolul personajului „M”. Din distribuția acestui film mai fac parte actorii Ralph Fiennes, Albert Finney și Ben Whishaw.

Filmul va fi lansat pe 26 octombrie și marchează împlinirea a 50 de ani de la lansarea primului lungmetraj din franciza „James Bond”.

Cele 22 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în SUA și Canada și de peste 3 miliarde de dolari în toată lumea, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.