Adevărul urât ascuns de chipul frumos dintr-o fotografie de cazier. Imaginea a adunat 50.000 de Lilke-uri în doar 24 de ore
Jeremy Meeks, un bărbat în vârstă de 30 de ani, tatuat și cu ochii albaștri, a fost arestat miercuri de Poliția din Stockton, un oraș aflat la mică distanță de San Francisco, alături de alți trei complici, pentru o serie de jafuri armate.
A doua zi după arestare, fotografia de cazier a lui Jeremy Meeks a adunat peste 13.000 de „Like”-uri și a fost partajată de peste 350 de ori pe rețeaua de socializare Facebook.
„Dumnezeule, e așa de frumos că îți vine să-l mănânci!”, a scris pe Facebook internauta Adjutha Lambertina.
„Puteți să mă legați cu cătușe alături de el?”, s-a întreabat, cu umor, o altă utilizatoare de Facebook, Asher Morales.
„Ar trebui să apară pe un panou publicitar, nu într-o fotografie de cazier”, a afirmat, cu regret, Kylie Romero.
Complicii lui Jeremy Meeks, ale căror fotografii de cazier apar și ele pe pagina de Facebook a comisariatului de poliție citat, au adunat împreună doar 100 de „Like”-uri.
Cu toate acestea în spatele figurii angelice este de fapt un infractor periculos. El a fost acuzat de „terorism de stradă”, mai exact a fost implicat și cercetat pentru infracțiuni cu violență, jaf armat și crime. De altfel, lacrima tatuată sub ochi este simbolul că a omorât un om. Tatuajul de pe antebrațul său marchează de asemenea apartenența la o bandă periculoasă.
El a fost arestat acum pentru deținere ilegală de arme și muniție, fiind acuzat de asemenea că cerea taxe de protecție.