Adina Buzatu: ”Gala ținutelor la ceremonia de învestire a președintelui Joe Biden. Stil, simboluri și mesaje”
Cel mai important eveniment din America din acest an nu putea să treacă neobservat și neanalizat din punct de vedere vestimentar. Un nou capitol începe în istoria Statelor Unite și odată cu el o nouă abordare de stil a primilor oameni, care conduc. Pentru că se vorbește mult despre participanții la ceremonie, bine sau mai puțin bine îmbrăcați, despre simbolistica cromatică a costumelor și despre mesajele pe care le transmite însuși președintele prin vestimentație, am decis să fac aici un scurt rezumat al abordărilor vestimentare de la Capitoliu.
Cum era firesc, toate privirile au fost ațintite asupra președintelui Joe Biden, care a purtat un costum bleumarin și palton, ambele creații ale designerului american Ralph Lauren.
Urmând regulile formalității absolute, noul președinte a asociat costumul închis la culoare cu o cămașă albă impecabilă, cu manșete franțuzești și butoni, cravată albastră – care reprezintă culoarea Partidului Democrat, și pantofi negri. Vestimentația reprezintă, de asemenea, un mod de comunicare, iar mesajul președintelui prin ținuta aleasă – o abordare standard, 100% prezidențială – este unul de încredere pentru americani. În general, ținutele lui Joe Biden au afișat, de-a lungul timpului, gândire strategică și disciplină.
Jill Biden a făcut, de asemenea, o declarație de stil, încredere și stabilitate prin ținuta albastră complet. Prima Doamnă a Statelor Unite a ales o rochie albastră și un palton din tweed în aceeași nuanță, ambele aparținând brandului newyorkez de lux Markarian, ce cuprinde vestimentație pentru femei creată de designerul american Alexandra O’Neill.
De data aceasta, Jill Biden nu a fost singura femeie sub lupa criticilor de modă la un astfel de eveniment. Istoria Americii se rescrie cu prima femeie aleasă Vice Președinte vreodată, Kamala Harris, care a ales să poarte, pentru Ceremonie, o ținută monocromă, într-o nuanță bogată de mov regal, ce provine din amestecul culorilor albastru – culoarea Partidului Democrat – și roșu – culoarea Partidului Republican, într-un mesaj care face trimitere la faptul că agreează cu ambele partide și că acestea pot lucra împreună.
Ținutele monocrome, trend important în America, în acest sezon
Ținutele monocrome reprezintă un trend important în America în acest sezon, iar Kamala Harris este recunoscută ca adeptă a acestora, fiind văzută în nenumărate rânduri cu o astfel de abordare vestimentară.
Ținuta aleasă de vicepreședintele Statelor Unite aparține unui designer american tânăr, de culoare, Christopher John Rogers, iar pantofii asortați ținutei sunt creație Sergio Hudson, de asemenea un designer american tânăr, de culoare. Kamala Harris a punctat feminitatea ținutei cu un colier din perle creat de către designerul portorican Wilfredo Rosado, și mănuși din piele.
Mergând mai departe cu simbolistica ținutei, aceasta poate fi interpretată și ca o legătură cu Shirley Chisholm, prima femeie de culoare aleasă de Congresul American să candideze la președinție, în 1972. Aceasta a purtat mov în timpul campaniei prezidențiale de atunci, iar Harris a recunoscut public că Shirley Chisholm a fost o deschizătoare de drumuri în acest sens.
În aceeași linie cromatică s-a situat și Michelle Obama, care a ales pentru Ceremonia de la Capitoliu un costum într-o nuanță de mov prună, de la Segio Hudson. Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite a mers pe aceeași eleganță monocoromă, cu o maletă, pantaloni largi și palton în aceeași culoare. Ținuta a fost inspirată dintr-un outfit de podium din ultima colecție a designerului din Los Angeles.
Hillary Clinton a optat, de asemenea, pentru un costum într-o nuanță intensă de mov, în timp ce Mrs. Bush a ales o rochie gri peste care a purtat un palton albastru.
Jennifer Lopez a urcat pe scenă într-o ținută complet albă
La Ceremonie au fost prezente și vedete precum Lady Gaga, care, ca de obicei, a ieșit în evidență prin ținută. Aceasta a purtat o rochie dintr-un duo cromatic clasic – roșu și negru – care a impresionat prin volumul fustei și broșa aurie, imensă, în formă de porumbel, creație semnată de designerul texan Daniel Roseberry.
Jennifer Lopez, în schimb, a urcat pe scenă într-o ținută complet albă, marca Chanel. Printre prezențele care au optat pentru un brand european, se numără și Amanda Gorman, cel mai tânăr poet care a recitat la învestirea unui președinte American. Aceasta a purtat un palton galben aprins, de la Prada și un accesoriu de păr roșu, de la aceeași casă de modă.
Însă, așa cum era de așteptat, au fost și ținute criticate, precum cea a senatorului democrat Bernie Sanders, care a purtat, la Ceremonia de învestire a președintelui Biden, aceeași parka neutră de la brandul Burton, din Vermont, pe care a purtat-o în campania din 2019, și o pereche de mănuși groase, din lână, primite de la Jen Ellis, o profesoară din Essex Junction, Vermont, care a început să facă mănuși din lână acum câțiva ani, din pulovere vechi, care nu mai sunt folosite. Aceasta croiește mănușile din bucăți de pulover, le coase și le căptușește cu fleece din plastic reciclat.
Nu știu dacă mesajul trimis de către senatorul Sanders este unul pentru încurajarea reciclării sau unul care se referă la transparență și sinceritate, acesta declarând că a ales să se îmbrace ca în oricare altă zi în Vermont, unde oamenii nu pun accent pe modă, ci pe confort.
Ceea ce este de reținut din vestimentația de la Ceremonia de învestire a noului președinte al Americii este faptul că noua formalitate include nuanțe vibrante ce inspiră încredere și optimism și că tinerii designeri sunt cei care preiau controlul tendințelor și se bucură de susținerea necesară.