Administrația Nixon l-a cenzurat, dar acum filmul pierdut al lui Woody Allen poate fi urmărit pe YouTube

După „Nothing lasts forever”, un film considerat pierdut, cu Bill Murray și Dan Aykroyd, internetul contină să „dezgroape” comori ascunse ale celei de-a șaptea arte. În timp ce Woody Allen se pregătește să lanseze un nou film, „Magic in the moonlight”, un scurtmetraj inedit pe care cineastul american l-a realizat în anii ’70 a apărut în spațiul online și este difuzat pe site-ul YouTube. Cenzurat în anii ’70, scurtmetrajul „Men of crisis: the Harvey Wallinger story” nu a fost niciodată proiectat în sălile de cinema americane și a putut fi vizionat doar la Paley Center For Media din New York și la Los Angeles.

Scurtmetrajul „Men of crisis: the Harvey Wallinger story”, deși este un produs minor în filmografia cineastului newyorkez, permite spectatorului să descopere un Woody Allen mai politic ca de obicei și reamintește privitorilor că Allen a fost un explorator neobosit al formelor. În decembrie 1971, filmul „Bananas”, lansat în aprilie, a devenit un succes comercial și de critică. Woody Allen încheie în acel moment filmările pentru al patrulea film al său în calitate de regizor, o parodie după un ghid sexual devenit bestseller, intitulat „Everything You Always Wanted to Know About Sex (But Were Afraid to Ask)”. În săptămânile de vacanță care au urmat, Allen scrie în 10 zile pentru Public Broadcasting Service (PBS), în ciuda faptului că evita televiziunea, o farsă burlescă, ironică la adresa administrației lui Nixon. Allen a primit ca salariu modica sumă de 135 de dolari și își finanțează din banii lui filmările, care au avut loc la Universitatea Columbia. El acceptase în principiu să prezintă o emisiune de televiziune, care trebuia să se numească „The Woody Allen Special” și „The Politics of Woody Allen”, datorită libertății artistice pe care i-o garanta acest post de televiziune public non-profit.

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

Allen joacă rolul Harvey Wallinger, cel mai apropiat consilier al președintelui Richard Nixon. El îl urmează ca o umbră și supraveghează fiecare aspect din administrația lui, de la imaginea publică și până la viața privată. „Nimeni nu poate să îl vadă pe președinte fără să treacă pe la Wallinger (…). Dacă doamna Nixon vrea să își sărute soțul, trebuie să îl sărute mai întâi pe Harvey”. Cunoscut pentru legăturile sale cu celebritățile, Wallinger este descris de o călugăriță drept „un incredibil swinger, un monstru”.

Pe lângă Woody Allen, distribuția îi include pe Louise Lasser (fosta soție a cineastului, care a jucat în cinci dintre filmele acestuia, inclusiv în „Bananas”) și un imitator al lui Richard Nixon, care interpretează personajul Richard M. Dixon. „Men of crisis : the Harvey Wallinger story” marchează, de asemenea, a doua colaborare a lui Woody Allen cu Diane Keaton, după „Mai cântă o dată, Sam/ Play It Again, Sam” (1972). Diane Keaton, care se uită cruciș în fiecare dintre scenele sale, joacă rolul unei democrate care are o serie de fantezii cu reprezentanții Partidului Republican – idee repetată, dar în sens invers, în „Melinda și Melinda” (2004).

Woody Allen și-a dus apoi produsul finit la WNET, televiziunea publică newyorkeză, iar postul PBS intenționa să programeze filmul și să îl difuzeze pe cele peste 200 de stații ale sale din Statele Unite, în februarie 1972, cu câteva săptămâni înainte de debutul campaniei electorale. Dar, după o perioadă de gândire, directorii de la PBS se tem să nu li se retragă drepturile de difuzare și finanțarea federală și ajung la concluzia că scurtmetrajul era mult prea ofensator pentru administrația Nixon, într-un moment în care postul însuși era obiectul unor critici din partea conservatorilor. PBS decide în cele din urmă să trimită filmul direct în depozitul arhivei sale. Potrivit site-ului IMDB, chiar Casa Albă ar fi făcut presiuni în acest sens.

Potrivit biografului lui Woody Allen, Eric Lax, conflictul s-ar fi cristalizat din cauza unor scene pe care cineastul a refuzat să le taie. Printre aceste scene incriminate: călugărița care vorbește despre sex, degetul mijlociu arătat de Hubert Humphrey, adversarul nefericit al lui Nixon din 1968 și Wallinger care dezvăluie faptul că soția lui Nixon a încercat de mai multe ori să îl seducă în absența președintelui. Această experiență l-a convins pe Woody Allen să nu mai colaboreze cu televiziunea. A revenit în această industrie abia în 1994 cu lungmetrajul TV „Don’t Drink the Water”, difuzat pe postul ABC, și a spus de mai multe ori că „Men of crisis : the Harvey Wallinger story” este motivul pentru care a preferat să facă filme pentru marele ecran.

„Men of crisis : the Harvey Wallinger story” este un „mockumentary”, un documentar fictiv, în care sunt amestecate personaje inventate și imagini de arhivă. Într-un stil care reamintește de buletinele de știri din anii ’40, Woody Allen și Diane Keaton stau de vorbă cu Hubert Humphrey, Spiro Agnew (vicepreședintele lui Nixon) și, desigur, președintele însuși. Allen a exploatat o serie de imagini insolite cu Nixon, precum acelea în care președintele spune unor jurnaliști, într-o conferință de presă, că nu va folosi limuzina prezidențială pentru a strivi pietoni.

Apoi, satira politică se transformă în satiră de moravuri și a vieții intime a guvernanților, așa cum a făcut-o ulterior emisiunea „Saturday night live” în scenetele sale despre administrațiile Ford și Bush, începând din anul 1975: „Îmi plac femeile frumoase și sexul, dar acesta trebuie să fie american”, explică Wallinger.

„Men of crisis : the Harvey Wallinger story” a fost conceput cu trei ani înainte de izbucnirea scandalului Watergate, în plină perioadă de tranziție pentru Allen. El încă realiza pe atunci filme burlești, într-un stil cuprins între umorul lui Jerry Lewis și cel al Fraților Marx. Personajul său de bărbat nevrotic, timid și obsedat sexual, începe să prindă contur puțin câte puțin pe marele ecran. Allen era încă sub influența stand up-ului pe care l-a practicat din 1961 până în 1968 și a idolului său, Mort Sahl, care a devenit celebru prin criticile sale la adresa politicii americane. După „Men of crisis : the Harvey Wallinger story”, Woody Allen a realizat doar două filme exclusiv burlești: „Adormitul/ Sleeper” (1973) și „Dragoste și moarte/ Love and Death” (1975), înainte de a se lansa, cu „Annie Hall” (1977) într-un umor mai dramatic.

În epocă, Woody Allen nu s-a lăsat doborât de acel eșec din televziune. Și-a amintit de Nixon în anul următor, în comedia sa SF „Adormitul”. În acel film, Woody Allen își imaginează că Nixon a fost șters din toate manualele de Istorie în urma unui scandal răsunător: „Când el ieșea din Casa Albă, agenții din Serviciile secrete numărau argintăria”.

Acelora care pretind că „Men of crisis : the Harvey Wallinger story” a fost doar o glumă de prost gust, Woody Allen le-a transmis, prin intermediul biografului său Eric Lax: „Este dificil să spui ceva, indiferent ce, despre acea administrație, fără să cazi în domeniul prostului gust”.

Woody Allen a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani și este cunoscut pentru personajele sale nevrotice și comice, devenite o veritabilă marcă personală și care sunt adeseori interpretate chiar de el.

Cineastul american a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul „Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters” și același premiu pentru filmul „Miezul nopții în Paris/ Midnight in Paris” din 2011.

Pentru filmul „Annie Hall”, din 1978, Woody Allen a fost recompensat cu două premii Oscar – la categoriile „cel mai bun regizor” și „cel mai bun scenariu original”.

Cel mai recent film al acestuia, „Blue Jasmine”, a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit în luna ianuarie și un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.