Adrian Țuțu, câștigătorul „Românii au talent”, a lansat primul său videoclip – VIDEO

Publicat: 19 09. 2012, 16:59
Actualizat: 26 03. 2019, 23:18

Adrian Țuțu, câștigătorul competiției „Românii au talent”, a lansat primul său videoclip din carieră, pentru piesa „Cum ar fi?” (feat. Nicola), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Este vorba de o compoziție a lui Boier Bibescu, având textul scris de Adrian Țuțu, fiind primul extras de pe albumul care urmează să fie lansat până la finalul anului, sub egida Touch Music Management.

„Lucrez de mai bine de jumătate de an la acest album împreună cu prietenul meu Boier Bibescu, care produce în totalitate acest album. Am muncit mult, aproape în fiecare zi, dar acum simt că am realizat ceva deosebit și sunt mândru de munca pe care am făcut-o. Mă înțeleg foarte bine cu Boier Bibescu, iar pe piesele compuse de el am reușit să fac texte care mă reprezintă în totalitate, am reușit să facem niște colaborări cu artiști de succes din România și sunt sigur că lumea o să aprecieze acest album”, a declarat Adrian Țuțu.

 

 

Povestea piesei „Cum ar fi?” îi duce pe ascultători în visul unui Adrian care adoarme în timp ce așteaptă să intre la preselecția „Românii au talent”. În acest vis, el se întreaba cum ar fi să aibă parte de o viață de superstar cu toate beneficiile, o casă frumoasă, o mașină și un avion, înconjurat tot timpul de fete frumoase și făcând afaceri cu oameni importanți.

„Ideea acestei piese și a videoclipului ne-a venit chiar din visul meu de a ajunge cineva, din dorința de a reuși. Primul pas către acest vis l-am reușit în momentul în care am avut șansa de a câștiga «Românii au talent» , iar acum muncesc pentru a-mi realiza mai departe visul! Totul este exact cum am spus «Sunt român, deci pot!»”, a povestit Adrian Țuțu.

Videoclipul, în regia lui Claudiu Stan, este produs de Vision Production și a fost filmat în decurs de șase săptămâni, în cinci locații din București și Bușteni, avându-l în distribuție pe actorul Romică Țociu, în rolul unui om de afaceri.

„Am filmat în mai multe locații din București, a fost prima dată când am jucat într-un videoclip și chiar m-am simțit ca un superstar. Boier Bibescu s-a ocupat de producția videoclipului și a fost acolo tot timpul, având chiar rolul de paparazzi în videoclip. Totul a fost așa cum trebuie să fie, iar colaborarea cu Nicola, un artist consacrat în industria muzicală, m-a încurajat și mi-a dat mai multă încredere în mine”, a mai spus Adrian Țuțu.

Cariera muzicală lui Adrian Țuțu a început în urmă cu mai bine de un an, când a participat și a câștigat show-ul „Românii au talent”, de la Pro TV. Adrian a ieșit câștigător după ce a reușit să impresioneze milioane de români cu piesele „E Evident” și „Iubiți-vă părinții”, dar și cu povestea lui care îl motivează să meargă mai departe zi de zi, indiferent de greutățile care se ivesc în viață.