Afecțiuni de sezon: răceala și gripa. Cum le deosebești și cum le tratezi
Tuse, dureri în gât, secreții nazale apoase și febră sunt simptome întâlnite atât în cazul răcelii, cât și al gripei sezoniere. Potrivit medicului de familie Diana Maria Goiceanu, ambele afecțiuni manifestă aproape aceleași simptome, dar starea generală a organismului este slăbită doar atunci când am contactat un virus gripal. Astfel, răceala debutează cu stări de oboseală, strănut, tuse, dureri în gât și nas înfundat. Este posibil să apară și febra. „Temperatura corpului poate crește până la 38 de grade Celsius, atunci când pacientul se confruntă cu o simplă răceală”, menționează dr. Goiceanu.
Gripa debutează brusc, cu febră de până la 40 de grade Celsius. „Febra este însoțită de stări de slăbiciune și oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri musculare, dureri puternice de cap și oculare”, completează medicul.
Răceala trece într-o săptămână
Specialistul în medicină generală spune că răceala poate fi tratată la domiciliu, pe când gripa se tratează numai cu internare la secția boli infecțioase. „Pacienții trebuie să se adreseze medicilor încă de la primele simptome, mai ales când este vorba de gripă. O răceală simplă trece în maximum șapte zile, pe când netratarea adecvată a gripei duce la înrăutățirea stării pacientului”, avertizează dr. Diana Goiceanu. Răceala se tratează simptomatic, ceea ce înseamnă că specialistul recomandă pentru fiecare simptom în parte diferite medicamente.
„Atunci când pacientul are febră se recomandă pastilele antitermice, pentru dureri în gât sunt indicate dezinfectantele locale și medicamente pentru întărirea sistemului imunitar, deoarece organismul pacientului este slăbit”, spune medicul de familie. Specialistul precizează că, în cazul în care febra persistă mai mult de trei zile, se pot lua și antibioticele, „dar fără a se face abuz de ele și numai la recomandarea medicului”.
CAMPANIE Vaccin gratuit împotriva gripei sezoniere de la sfârșitul lunii
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății împotriva gripei de sezon începe la sfârșitul acestei luni, potrivit unui comunicat al instituției. Campania vizează reducerea îmbolnăvirilor de gripă sezonieră. În acest an, Ministerul Sănătății are în plan utilizarea unui număr de 1.300.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.