Ai observat că literele sunt răspândite haotic pe toate tastaturile? Ce rol are așezarea acestora în acest mod
Istoria tastaturii „QWERTY” începe din secolul XlX din perioada primelor mașini de scris. Astfel în jurul anului 1860 un politician local, tipograf și invenatator din Milwaukee, Statele Unite, pe nume Christopher Latham Sholes, a inventat o mașină de scris rudimentară. El a reușit chiar să înregistreze patentul acestei invenții, în 1868.
Mașina elaborată de el semăna cu un pian și avea toate literele dispuse în ordine alfabetică. Sholes le așezase astfel deoarece a considerat că așa ar fi cel mai eficient. Problemele mecanice ale acestei mașini, produse de complexitatea angrenajelor, făceau însă ca acest prim model să se blocheze extrem de des, de regulă, atunci când se apăsau consecutiv trei litere alăturate de pe tastatură.
Exasperat de acest neajuns, Sholes a încercat mai apoi să elimine șansele ca un grup de litere alăturate să fie apăsate consecutiv. Pentru aceasta el a luat cele mai comune grupuri de două litere din limba engleză și le-a așezat mai departe unele de altele, pe noua tastatură. De exemplu, în cazul grupurilor „th” sau „he”, literele sunt asezate pe rânduri și coloane diferite.
În urma acestei idei a apărut versiunea de bază a standardului „QWERTY”, pe care Sholes la brevetat în 1873. La doar șapte ani după existau deja 100 de mii de mașini de scris cu această dispunere a literelor, iar în secolul XX a devenit standardul global pentru orice fel de tastatură, iar de aici a fost preluat și de fabricanții de computere sau de telefoane mobile.