O prezentatoare libaneză a atras un val de aprecieri din partea publicului, după ce, în timpul emisiunii pe care o moderează, a dovedit că nu se lasă ușor intimidată. Rima Karaki îl intervieva prin telefon pe Hani Al-Seba’i, un erudit sunit stabilit în Londra, cu privire la numărul relativ mare de creștini care s-au alăturat grupării jihadiste Stat Islamic (SI), relatează dailydot.com.
Al-Seba”i, care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că s-a alăturat Jihadului Islamic din Egipt, gupare considerată a fi afiliată Al Qaeda, a evitat să ofere răspunsuri concise, vorbind, în schimb despre istorie. Când Rima Karaki i-a atras atenția că timpul de emisie este limitat, bărbatul s-a enervat însă.
„Ascultă-mă, nu mă întrerupe! Voi răspunde așa cum vreau”, a spus el. „Nu voi răspunde așa cum îți place ție, pentru sunt aici să exprim o idee în care cred. (…) Ce fel de comportament este acesta?”, a adăugat Al-Seba”i.
Deși prezentatoarea a încercat să-l tempereze, Al-Seba”i nu s-a oprit: „Crezi că ești așa importantă și puternică?”.
„În studioul acesta, eu conduc show-ul”, a fost răspunsul moderatoarei. „Pentru a vă ajuta, v-am spus că nu mai avem timp de emisie. Dacă veți oferi răspunsuri atât de elaborate, nu vom mai avea timp pentru alte întrebări. Dacă începem să discutăm istoria, nu vom avea timp suficient să vorbim despre subiectul dezbaterii noastre. Acum, depinde de dumneavoastră. Dacă vom aveam timp, veți răspunde la toate întrebările, dar eu voi fi cea care va decide”, a adăugat ea.
„Ai terminat? Taci din gură ca să pot vorbi! (…) Este sub demnitatea mea să fiu intervievat de tine. Ești o femeie care…”, a continuat însă Hani Al-Seba’i.
Imediat după această replică, Rima Karaki a decis să întrerupă discuția, oprind microfonul lui Al-Seba’i: „Cum poate un șeic atât de respectat precum dumneavoastră să-i spună unui prezentator TV să tacă din gură? De ajuns! Să terminăm cu asta (…) Fie ne respectăm reciproc, fie încheiem discuția.”
Clipul ce surprinde respectivul fragment de emisiuni a devenit viral pe rețelele de socializare, adunând peste sute de mii de vizualizări și aproape la fel de multe comentarii în care Rima Karaki a fost complimentată pentru demnitatea sa.
„Interviul acesta a fost minunat. Felicitări pentru faptul că ai reușit să controlezi interviul”, i-a transmis un internaut pe Twitter.