AJUTOR pentru o familie săracă. Enoriașii unui preot S-AU MOBILIZAT și au strâns 12.000 DE EURO pentru a le cumpăra o casă

Publicat: 19 02. 2019, 18:23

Preotul Alexandru Milovan din satul Bacea a reușit să strângă banii necesari pentru a oferi o locuință unei familii cu trei copii mici, care locuia într-o baracă de la marginea satului Mintia.

„Împreună cu cei trei copii, unul de curând născut, unul la grădință, iar altul în clasa a-IV-a, părinții locuiau în apropiere de satul Mintia, într-o locuință construită de tată, fără curent electric și fără alte utilități. Cu toate acestea, acolo era acasă pentru cele trei suflete care și-au păstrat totuși bucuria, inocența și copilăria pe chip, chiar dacă nu aveau ceea ce poate alți copii consideră normal, firesc”, scrie Episcopia Devei.

Preotul s-a declarat extrem de marcat de condițiile precare în care locuiau cei cinci.

„Curentul electric era asigurat de o baterie de la tractor, de exemplu. Lucrurile pe care astăzi le considerăm normale, vitale chiar pentru o bună dezvoltare a unui copil, acolo nu existau. Am fost plăcut surprins de faptul că fetița, care se află în clasa a-IV-a, era pasionată de pictură. Cât este de minunat să ai o viziune despre frumos, dincolo de ceea ce vezi în imediata apropiere, și să ai harul de a-l așeza pe hârtie. De asemenea, familia este una de oameni gospodari, care muncesc, se îngrijesc de animalele pe care le au în ogradă, nu consumă alcool și nici nu cer, deși le este greu, foarte greu. Și-au înțeles și, oarecum, acceptat soarta”, a spus preotul Milovan.

Mai mulți localnici, mobilizați de preot, împreună cu doi oameni de afaceri din Arad, au venit la scurt timp cu suma de care era nevoie.

Toată această unire de forțe a făcut posibilă cumpărarea unei case în localitatea Valea Lungă din comuna Ilia, casă în care se vor muta cei cinci în cel mai scurt timp. Suma de 12.000 de euro s-a strâns într-un timp foarte scurt, lăsând încă o dată să se înțeleagă că, deși trăim vremuri grele, oamenii rămân oameni și nu sunt indiferenți față de cei aflați în adevărată nevoie, potrivit sursei citate.

Foto: Episcopia Devei și Hunedoarei