Alexandra Stan rupe tăcerea: „Dumnezeu iartă, eu…”. Artista vorbește despre relația cu Marcel Prodan
Alexandra Stan rupe tăcerea după o perioadă destul de lungă în care nu a mai ieșit în public și nu a mai făcut niciun fel de declarație. Artista a transmis presei un mesaj prin intermediul căruia vrea să clarifice câteva aspecte cu privire la viața sa personală, dar și profesională.
„Primul și cel mai important este că incidentul pe care îl cunoașteți se află în cercetarea organelor de anchetă. Dumnezeu iartă, eu am depus o plângere penală. Și nu am de gând să o retrag, indiferent ce va susține Marcel Prodan. (…) Doresc foarte mult să clarific și alte câteva lucruri care mă privesc. Începând din luna iunie, nu am confirmat participarea mea la nici un eveniment muzical. Nu aveam cum și nici nu m-am gândit la așa ceva”, se arată în mesajul transmis redacției gândul de Alexandra Stan.
De asemenea, cântăreața a ținut să precizeze că pe internet sunt multe conturi de Facebook care îii poartă numele, dar niciunul nu este administrat de ea. „Eu nu am o pagină de Facebook pe care să postez ultimele noutăți. Și nici nu fac afirmații calomnioase pe seama nimănui, indiferent că este vorba de spațiul virtual, de ziare și de reviste, din țară sau din străinătate”, mai scrie în mesaj.
Cântăreața vorbește și despre ce mai dificil moment din viața sa, acela când a fost bătută de managerul ei, Marcel Prodan. „Incidentul cunoscut și perioada grea care a urmat m-au pus serios pe gînduri. Care este datoria mea, ce fac mai departe și cum acționez? La aceste întrebări am răspuns într-un singur fel. Este mai bine să previi decât să te aperi sau să ataci. Acest adevăr m-a determinat să mă implic și într-o campanie socială. Mă aflu pe finalul pregătirii materialelor de comunicare și în scurt timp vă voi invita să vă ofer mult mai multe detalii extrem de interesante. Vă mulțumesc mult și le mulțumesc în mod special celor care m-au susținut de departe și au avut încredere în mine. Cu drag, Alexandra Stan”, se încheie mesajul transmis de artistă.
Mai jos puteți integral mesajul remis gândul de Alexandra Stan
Dragi prieteni și iubitori de muzică,
Vă trimit aceste rînduri după o tăcere cam lungă, dar extrem de necesară într-o perioadă dificilă pentru mine. Mulțimea de știri neadevărate, de informații calomnioase precum și zvonurile vehiculate în unele publicații mă obligă să spun stop și să vă trimit aceste clarificări. Începând de astăzi, am decis să vorbesc în numele meu și să vă anunț lucrurile importante care ar putea să vă intereseze.
Primul și cel mai important este că incidentul pe care îl cunoașteți se află în cercetarea organelor de anchetă. Dumnezeu iartă, eu am depus o plângere penală. Și nu am de gînd să o retrag, indiferent ce va susține Marcel Prodan. Știrile care au vehiculat altceva țin de greșeli de documentare sau chiar de o încercare de a minimaliza gravitatea faptei.
Doresc foarte mult să clarific și alte câteva lucruri care mă privesc. Începând din luna iunie, nu am confirmat participarea mea la nici un eveniment muzical. Nu aveam cum și nici nu m-am gândit la așa ceva. Multe articole au vehiculat participarea mea la anumite concerte. Cine să angajeze asemenea participări și cine să mă reprezinte câtă vreme relația mea cu fostul meu manager a devenit dosar de cercetare a organelor în drept? Pe unele site-uri și rețele de socializare se fac tot felul de declarații în numele meu. Vă asigur că nu sunt ale mele. De altfel, eu nu am o pagină de Facebook pe care să postez ultimele noutăți. Și nici nu fac afirmații calomnioase pe seama nimănui, indiferent că este vorba de spațiul virtual, de ziare și de reviste, din țară sau din străinătate. De aceea, atunci cînd aveți nevoie de o noutate sau de o clarificare, vă rog să mă contactați. În momentul în care voi avea un ofițer de presă, un manager, un grup care să mă ajute în comunicarea cu voi, veți afla cu siguranță numele acestor persoane. Dar tot de la mine!
Incidentul cunoscut și perioada grea care a urmat m-au pus serios pe gânduri. Care este datoria mea, ce fac mai departe și cum acționez? La aceste întrebări am răspuns într-un singur fel. Este mai bine să previi decît să te aperi sau să ataci. Acest adevăr m-a determinat să mă implic și într-o campanie socială. Mă aflu pe finalul pregătirii materialelor de comunicare și în scurt timp vă voi invita să vă ofer mult mai multe detalii extrem de interesante.
Vă mulțumesc mult și le mulțumesc în mod special celor care m-au susținut de departe și au avut încredere în mine.
Cu drag,
Alexandra Stan