Prima pagină » Magazin » Alimentele care te ajută să renunți la fumat

Alimentele care te ajută să renunți la fumat

Alimentele care te ajută să renunți la fumat
Renunțarea la fumat este unul dintre cele mai grele lucruri, iar oamenii care vor să se lase de acest viciu au nevoie, uneori, să își schimbe complet obiceiurile alimentare, de la renunțarea la cafeaua de dimineață care sporește nevoia de a fuma o țigară, până la consumul de alimente care să facă din acest obicei unul neplăcut.

Laptele: Cercetătorii americani de la Universitatea Duke au arătat că fumătorii care au băut un pahar cu lapte înainte de a aprinde o țigară au renunțat treptat la acest viciu din cauza gustului neplăcut resimțit în timpul fumatului. O altă metodă prin care laptele poate ajuta la renunțarea la fumat este scufundarea țigărilor pe jumătate în lapte și lăsarea lor la uscat. Gustul se modifică mult, iar în timpul fumatului senzația devine greu de suportat.

Rădăcinoasele: Pe același principiu funcționează consumul de legume (morcovi, țelină, castravete) și de spanac. După câteva felii din astfel de legume gustul țigării devine atât de amar, încât fumătorul poate fi mult mai ușor convins să renunțe la viciu.

Rădăcina de ginseng: În timp ce fumezi, la nivelul creierului se eliberează dopamină, un neurotransmițător care dă senzația de plăcere. Ginsengul intervine și inhibă eliberarea de dopamină. Rădăcina de ginseng poate fi consumată sub formă de capsule, ceai sau sirop. O lingură de sirop de ginseng în timpul micului dejun sau 1-2 capsule pe zi, dimineața și la prânz vor scădea nevoia de a fuma și vor accelera metabolismul celular. Planta este utilă și în caz de anemie, stres și astenie.

Cerealele integrale: În perioadele stresante, fumatul dă senzația că este un ajutor pentru ca probleme să fie gestionate mai ușor. Un factor declanșator al stresului este nivelul scăzut de glucoză, prin urmare o dietă care include cereale integrale și care păstrează zahărul din sânge la un nivel normal, îl vor ține pe fumător departe de stres și, implicit, de nevoia de a fuma mai mult.

Fructele proaspete: După renunțarea la fumat, e important ca obiceiul să fie înlocuit cu gustări proaspete și sănătoase. În acest sens, cele mai indicate sunt fructele care conțin vitamina C (ananas, portocale, grapefruit, fructe de pădure, kiwi). În felul acesta, corpul va elimina mai repede și mai ușor toxinele, iar pielea afectată de fumatul frecvent se va regenera mai rapid.

Ceaiurile de plante medicinale: Anumite ierburi din care se fac infuzii susțin lupta contra poftei de a fuma. Ghimbirul, rubarba, rădăcina de ginseng, lemn-dulce – toate reglează funcția endocrină. Mai mult, ceaiul de sunătoare alungă stările de anxietate, aduce un plus de minerale și atenuează nevoia de nicotină. Pe de altă parte, infuzia de pătlagină e și ea de ajutor, pentru că eliberează căile respiratorii.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată