„Am o aventură cu mama prietenului meu și îmi e teamă să nu ne afle secretul”. Destăinuirile unui tânăr de 18 ani: „M-a întrebat dacă vreau să am o relație cu o femeie mai în vârstă”
„Am făcut sex cu mama colegului meu și a fost extraordinar, dar știu că amicul meu va fi furios dacă va afla.
Am 18 ani și colegul meu este vecin cu mătușa mea. Este cu un an mai mic decât mine, dar ne cunoaștem de când eram copii. Ne jucam împreună.
Nu l-am văzut ceva vreme dar recent m-a chemat la el în vizită să ne jucmăm pe Xbox și să ne uităm la filme.
M-a inivitat să stau peste noapte la el. El a adormit după ce am mâncat pizza, dar pe mine nu mă lua somnul. Trebuia să dorm pe o saltea întinsă pe pdea, deci nu era tocmai confortabil.
Am coborât scările să merg să-mi iau un pahar cu apă. Acolo era mama lui care se uita la televizor.
Femeia are 35 de ani, dar încă arată excepțional. Am început să vorbim. A adus ceva de băut, spunând că sunt suficient de mare să beau bere. M-a întrebat dacă am iubită, i-am răspuns că nu și atunci m-a întrebat dacă am avut o relație cu o femeie mai în vârstă. I-am zis că nu și atunci a treia întrebare a venit firesc: „Și ți-ar plăcea?”. I-am răspuns că mi-ar plăcea să încerc să fiu cu o femeie mai mare decât mine
Atunci m-a sărutat și m-a mângâiat pe picior. Am mers în vârful degetelor până la dormitorul ei, und eam făcut sex. A fost minunat.
M-am întors apoi în camera colegului meu.
A doua zi femeia m-a dus acasă și mi-a spus zâmbind că sunt binevenit oricând la ei acasă. Desaigur, în mașină era și colegul meu.
De atunci, femeia mi-a scris de fiecare dată când colegul meu nu era acasă. Am mers la ea de nenumărate ori să facem sex și îmi place la nebunie.
Dar știu că ar trebui să închei această aventură, pentru că risc să afle colegul meu.
Probabil m-ar urî și ar spune tuturor ce am făcut, dar este dificil să renunți la ceva ce îți place atât de mult”, a povestit pentru The Sun tânărul de 18 ani.