Amazon anunță 7.000 de angajări în SUA, înaintea unei vizite a lui Obama la un centru al companiei

Amazon anunță 7.000 de angajări în SUA, înaintea unei vizite a lui Obama la un centru al companiei
Publicat: 29/07/2013, 14:53
Actualizat: 29/07/2013, 14:53

Amazon.com Inc. a anunțat luni peste 7.000 de angajări în SUA, din care 5.000 pe poziții cu normă întreagă, pentru a face față cererii ridicate, înaintea unei vizite a președintelui Barack Obama la unul dintre centrele companiei.

Astfel, Amazon va angaja peste 5.000 de persoane cu normă întreagă la 17 depozite din SUA și alți 2.000 de lucrători la departamentul de relații cu clienții, majoritatea cu jumătate de normă sau contracte sezoniere.

Compania are peste 20.000 de angajați în SUA.

Retailerul intenționjează să deschidă în acest an încă 5 depozite în SUA, după ce a inaugurat anul trecut 20 de unități.

Salariile medii ale angajaților din centrele de distribuție sunt în medie cu 30% mai ridicate față de veniturile cu care sunt obișnuiți lucrătorii din magazine tradiționale, potrivit datelor companiei. La remunerație se adaugă bonusuri sub formă de acțiuni pentru angajații cu normă întreagă, care au reprezentat în ultimii 5 ani aproximativ 9% din salariul de bază.

Cheltuielile Amazon cu centrele de distribuție s-au dublat în ultimii trei ani, după ce compania a decis să deschidă mai multe depozite, cu produse mai multe și mai diverse pe stoc, pentru a reduce costul livrărilor și pentru a facilita onorarea mai rapidă a comenzilor.

Amazon a trecut pe pierdere în trimestrul al doilea deși vânzările au crescut puternic, pe fondul investițiilor masive.

Președintele Obama va vizita marți un centru de distribuție al Amazon din Chattanooga, Tennessee, unde ar urma să prezinte măsuri pentru crearea de locuri de muncă.

Amazon.com are aproape 100.000 de angajați la nivel mondial.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?