Prima pagină » Magazin » Amenințările pe Twitter devin fenomen: „Te voi viola mâine, la ora 21.00”

Amenințările pe Twitter devin fenomen: „Te voi viola mâine, la ora 21.00”

Amenințările pe Twitter devin fenomen:
La doar o zi după ce poliția din Manchester a arestat un bărbat sub suspiciunea de diseminare de amenințări pe Twitter, parlamentara Stella Creasy a dezvăluit că și ea a fost victima unei situații similare, relatează The Sun.

La doar o zi după ce poliția din Manchester a arestat un bărbat sub suspiciunea de diseminare de amenințări pe Twitter, parlamentara Stella Creasy a dezvăluit că și ea a fost victima unei situații similare, relatează The Sun.

Aceasta a primit, pe Internet, mesaje de amenințare din partea mai multor persoane, la scurt timp după ce Banca Angliei a anunțat că va tipări imaginea scriitoarei Jane Austen pe bancnota de 10 lire sterline.

„Te voi viola mâine, la ora 21.00… Să ne întâlnim în apropiere de casa ta?”, i-a scris pe Twitter o persoană cu pseudonimul „@rapey1″.

Un alt utilizator al rețelei de socializare, care folosea numele „@KJHUJGYFTRRFYGH” i-a scris: „Te voi viola la ora 20.00 și voi publica filmulețul peste tot pe Internet”.

Speriată, Stella Creasy a anunțat autoritățile, care au deschis o amplă anchetă pentru a descoperi identitatea celor care au lansat amenințările respective.

În plus, cum toate mesajele au fost transmise prin intermediul Twitter, reprezentanții companiei au luat măsuri rapide și au creat butonul „Report”, disponibil în aplicația pentru Iphone, cu ajutorul căruia orice utilizator poate trage un semnal de alarmă atunci când primește sau observă mesaje ce pun în pericol siguranța unei persoane.

Mai mult, specialiștii au anunțat că în curând butonul respectiv va fi disponibil pentru orice internaut, nu doar pentru posesorii de telefoane inteligente.

Nu este însă pentru prima dată când mesaje de amenințare sau cu limbaj licențions sunt postate pe Twiiter.

Spre exemplu, săptămâna trecută, cântăreața Rita Ora a primit un mesaj jignitor. „Am auzit că ești o târfă”, i-ar fi scris cineva.