La o săptămână după ce magnatul Donald Trump a devenit al 45-lea președinte al SUA, un american refuză să afle cine a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite. Joe Chandler n-are nicio idee că miliardarul va conduce America în următorii patru ani și declară că trăiește încă „într-o bulă de ignoranță binecuvântată".
Bărbatul este artist, lucrează de acasă, iar din seara de 8 noiembrie, după ce a mers la culcare, și până acum a evitat televizorul, ziarele și social media. „Am fost invitat la o petrecere cu ocazia alegerilor, să stăm împreună, cu sufletul la gură, să vedem cine câștigă, iar atunci m-am gândit că trebuie să fie și o altă variantă”, a spus bărbatul pentru Fox News.
Atunci când s-a trezit s-a simțit atât de liniștit, încât a decis să renunțe la dorința de a afla cine e noul președinte, cel puțin până după amiază. „Prin faptul că m-am sustras din acest freamăt politic și din tot haosul de pe Internet cred că mi-am găsit centrul de echilibru, este foarte multă pace în bula mea de ignoranță”, a adăugat acesta.
Acum fiica bărbatului îi trimite zilnic o selecție de știri pentru ca el să rămână la curent cu evenimentele care au loc în jurul său, iar atunci când iese din casă Chandler poartă căști și un semn pe care scrie mare: „Nu știu cine a câștigat și nici nu vreau să știu. Vă rog să nu-mi spuneți!”.