Amnesty a adoptat o politică ce vizează dezincriminarea penală a industriei sexului
Organizația a aprobat marți, la Dublin, o rezoluție care recomandă „dezincriminarea (penală) totală a tuturor aspectelor ce țin de activitatea consimțită a lucrătorilor sexuali”. Ea argumentează că cerecetări pe care le-a afectuat sugerează că dezincriminarea este cea mai bună modalitate de apărare a drepturilor lucrătorilor sexuali.
„Recunoaștem că această problemă critică în domeniul drepturilor omului este extrem de complexă și de aceea am abordat-o din perspectiva standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului”, a declarat Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International (AI). „De asemenea, ne-am consultat cu mișcarea noastră la nivel global pentru a prelua opinii din toată lumea”, a adăugat el.
Decizia luată de organizație este importantă, deoarece va fi folosită în acțiuni de lobby pe lângă guverne din întreaga lume pentru a le determina să accepte acest punct de vedere.
Politica Amnesty a provocat opoziția unor organizații pentru apărarea drepturilor femeilor, care au argumentat că AI a comis o gravă eroare. Aceste organizații, între care și Coaliția împotriva traficului de femei, cu sediul în Statele Unite, subliniază că sunt de acord cu AI ca prostituatele să nu fie acuzate de infracțiuni penale, dar că scoaterea de sub incidența penală a întregii industrii a sexului va transforma proxeneții în „oameni de afaceri” care pot vinde prostituate vulnerabile în deplină impunitate.
„Este o palmă peste față pentru supraviețuitori și pentru organizațiile care apără drepturile femeilor din întreaga lume”, a declarat Taina Bien-Aime, directoarea executivă a Coaliției americane, care și-a exprimat dezamăgirea față de această decizie a Amnesty.