Prima pagină » Magazin » „Amour” de Michael Haneke – marele câștigător al Premiilor Lumière

„Amour” de Michael Haneke – marele câștigător al Premiilor Lumière

"Amour" de Michael Haneke a fost marele câștigător al Premiilor Lumière ce au fost decernate la Paris, vineri, cu trei distincții atribuite, pentru cel mai bun film și pentru cele mai bune roluri principale, informează Variety.

„Amour” de Michael Haneke a fost marele câștigător al Premiilor Lumière ce au fost decernate la Paris, vineri, cu trei distincții atribuite, pentru cel mai bun film și pentru cele mai bune roluri principale, informează Variety.

„Amour” este povestea unui cuplu de octogenari care se confruntă cu boala. Filmul lui Haneke a câștigat astfel premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal (Jean-Louis Trintignant) și cea mai bună actriță în rol principal (Emmanuelle Riva). Filmul, care este nominalizat și la cinci categorii ale premiilor Oscar (inclusiv „cea mai bună interpretare feminină” și „cel mai bun film într-o limbă străină”) a întrecut titluri precum „De rouille et d”os/ Rust and bone” de Jacques Audiard și „Holy Motors” de Leos Carax.

Jacques Audiard a primit două premii Lumière, pentru regie (ridicat de Marion Cotillard) și pentru scenariu (alături de Thomas Bidegain), pentru „De rouille et d”os”.

Ernst Umhauer a primit premiul pentru „cea mai bună speranță masculină”, pentru prestația sa din „Dans la maison” de Francois Ozon iar „La pirogue” de Moussa Toure a primit premiul pentru cel mai bun film străin.

Premiile Lumière sunt acordate în urma votului jurnaliștilor internaționali din Paris și sunt considerate echivalentul francez al premiilor Globul de Aur. De asemenea, ceremonia de decernare a distincțiilor Lumière marchează începutul „sezonului” de premii pentru cinema în Franța.

Autor