Prima pagină » Magazin » Anchetatorii susțin că automobilul în care se afla Paul Walker nu participa la o cursă ilegală

Anchetatorii susțin că automobilul în care se afla Paul Walker nu participa la o cursă ilegală

Anchetatorii care se ocupă de investigarea cauzelor accidentului în care actorul Paul Walker și-a pierdut viața exclud ipoteza unei curse ilegale.

Anchetatorii care se ocupă de investigarea cauzelor accidentului în care actorul Paul Walker și-a pierdut viața exclud ipoteza unei curse ilegale. Polițiștii au precizat că mai mulți martori oculari au fost deja chestionați, cu toții contrazicând această variantă, relatează CBC News.

„Automobilul circula singur, cu mare viteză. Niciunul dintre martorii oculari nu a arătat că ar fi existat un al doilea automobil cu care să se fi concurat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției din Los Angeles.

Actorul american Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, cunoscut pentru rolurile sale din franciza „Furios și iute”/ „The Fast and The Furious”, a murit, sâmbătă, într-un accident de automobil, în Santa Clarita, California.

Foto: AFP//Mediafax (Yasuyoshi Chiba)

Artistul își începuse cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul „Monster in the Closet”. Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum „Highway to Heaven”, „Throb” și „Tânăr și neliniștit”. Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum „Varsity Blues” (1999), „The Skulls”(2000), „Timeline” (2003), „Flags of Our Fathers” (2006).

Actorul a devenit celebru jucând în franciza „Furios și iute”/ „The Fast and The Furious”. Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, în Statele Unite ale Americii, lungmetrajul „Hours”, în care Paul Walker are un rol important. El mai lucra la filmele „Brick Mansions” și „Furios și iute 7″, relatează Mediafax.

Recomandarea video

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune