Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a, la Opera Regală din Londra
Soprana română Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a, marți, la Opera Regală din Londra, la gala umanitară creată de directorul celebrei instituții de spectacole, a declarat, pentru MEDIAFAX, biroul de presă al artistei.
Gala a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Fundația Operei Regale din Londra, creată de Kasper Holten, director al Royal Opera House Covent Garden, și de Kevin O’Hare, director al Companiei Regale de Balet din Marea Britanie. La eveniment a participat și regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.
Invitata de onoare a galei a fost soprana română Angela Gheorghiu.
La eveniment a participat și Alina Cojocaru, prim-balerină a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden.
Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaționale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduți artiști români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În același an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York și Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediție a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câștigat și în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.
Recent, Angela Gheorghiu a fost decorată de Regele Mihai I al României cu Medalia „Nihil Sine Deo”, „pentru că reprezintă un simbol al valorilor culturale perene ale operei mondiale, al devenirii prin educație și cultură și al României peste hotare”, „pentru cariera sa bogată, pentru talentul său exemplar și pentru măreția reprezentațiilor sale scenice”, „pentru bogăția rolurilor interpretate”, dar și „pentru că prin activitatea sa publică promovează profesionalismul și demnitatea omului de cultură”. Totodată, soprana a primit medalia „Nihil Sine Deo” pentru susținerea publică a Familiei Regale a României și „pentru întărirea legăturii dintre România și familiile regale ale lumii, prin reprezentațiile sale internaționale”.