Angelina Jolie și Brad Pitt se vor muta provizoriu la Johannesburg, întrucât actorul american se pregătește să filmeze în Africa de Sud o superproducție cinematografică, a anunțat, vineri, cotidianul în dialect afrikaans Beeld, citat de AFP.
Potrivit aceleiași publicații, care citează o sursă din industria imobiliară, cei doi actori americani și cei șase copii ai lor au închiriat o vilă în cartierul de lux Sandhurst pentru care vor plăti 7.600 de dolari pe lună.
Cotidianul sud-african nu precizează durata acestui sejur al celebrului cuplu de actori americani. Publicația nu precizează nici titlul proiectului cinematografic în care a fost distribuit Brad Pitt.
Africa de Sud este o destinație foarte apreciată pentru regizorii hollywoodieni, care apreciază peisajele sălbatice spectaculoase și costurile de producție rezonabile, care au devenit tot mai atrăgătoare, după devalorizarea din ultimele luni a randului, moneda națională sud-africană.
Angelina Jolie și Brad Pitt au interpretat un cuplu de asasini profesioniști în „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în anul 2005. Atracția dintre cele două staruri s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună de opt ani și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.
În luna aprilie 2012, celebrii actori Angelina Jolie și Brad Pitt au confirmat că s-au logodit și că urmează să se căsătorească, spre încântarea numeroșilor fani ai celor doi artiști americani.