Angelina Jolie va regiza un film bazat pe memoriile unei scriitoare din Cambodgia
Vedeta americană va fi și producătoare a acestui film, ce prezintă viața lui Loung Ung, care a fost răpită în copilărie și antrenată pentru a deveni soldat în timpul domniei sângeroase a Khmerilor Roșii din Cambodgia, care a început în 1975.
Angelina Jolie și Loung Ung – cu care vedeta americană s-a împrietenit după ce a citit volumul ei de memorii în urmă cu un deceniu – au scris împreună scenariul pentru acest film, iar Maddox, unul dintre fiii actriței americane, născut în Cambodgia, se va implica în producția peliculei, au precizat joi reprezentanții companiei Netflix.
Lungmetrajul va fi lansat în exclusivitate pe platforma Netflix la sfârșitul anului 2016 și va fi propus marilor festivaluri de film din lume. Filmările vor debuta în acest an, în Cambodgia.
Potrivit screendaily.com, Loung Ung relatează în volumul ei de memorii felul în care a reușit să supraviețuiască acelui genocid din anii ’70, care a generat aproximativ 2 milioane de morți – un sfert din populația din acea vreme a Cambodgiei.
Subiectul este unul extrem de important pentru Angelina Jolie.
Loung Un avea vârsta de cinci ani atunci când Khmerii Roșii au ajuns la putere în 1975. A fost luată cu forța din casa ei din Phnom Penh și antrenată să devină soldat, iar cei șase frați ai ei au fost trimiși într-un lagăr de muncă.
Volumul ei de memorii, „First They Killed My Father: A Daughter Of Cambodgia Remembers”, a fost publicat în anul 2000.
„Am fost profund afectată de cartea lui Loung. Acea carte m-a ajutat să înțeleg în profuzime și pentru totdeauna modul în care copiii percep războiul și sunt afectați de amintirile emoționale cauzate de acesta. Și m-a ajutat să creez o legătură și mai apropiată de poporul din Cambodgia, țara natală a fiului meu”, a declarat Angelina Jolie.
„Filme precum acesta sunt greu de privit, dar e important să le vezi. În același timp, sunt și greu de făcut. Netflix face posibil acest lucru, iar eu abia aștept să colaborez cu ei și sunt încântată de faptul că filmul va ajunge să fie văzut de atât de mulți oameni”, a adăugat celebra actriță americană.
Platforma Netflix, care deține o arhivă online de câteva mii de filme și seriale TV și a început în ultimii ani să creeze și conținut original, este disponibilă în peste 50 de țări – un factor despre care reprezentanții companiei spun că s-a dovedit hotărâtor în decizia Angelinei Jolie de a se implica în acest proiect.
Acest film va fi cel de-al patrulea proiect regizoral al actriței americane Angelina Jolie, după filmele „In the Land of Blood and Honey”, „De neînvins/ Unbroken” și „By the Sea” – ce va fi lansat în noiembrie 2015 și în care vedeta joacă alături de soțul ei, actorul american Brad Pitt.
De altfel, Brad Pitt s-a asociat și el luna trecută cu platforma Netflix, pentru care va juca în comedia cu accente de satiră „War Machine”, scrisă și regizată de David Michod, ce va fi lansată pe această platformă online, dar și într-un număr restrâns de cinematografe, tot în 2016.
Platforma Netflix a devenit o veritabilă forță la Hollywood prin conținuturile sale originale și a primit, recent, 34 de nominalizări la gala din acest an a premiilor Primetime Emmy, grație unor seriale extrem de populare și apreciate de critici, precum „House of Cards” și „Orange is the New Black”.
Printre celelalte nume mari din industria de divertisment americană care au încheiat contracte de colaborare cu Netflix se numără actorii Adam Sandler, Leonardo DiCaprio și Mark și Jay Duplass.
Angelina Jolie, care a câștigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”, a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood. Angelina Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft” și a jucat în multe producții cu succes la public, precum „Domnul și doamna Smith”, „Speranța moare ultima/ A Mighty Heart”, „Gia”, „Dispari în 60 de secunde”, „Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted”, „Kung Fu Panda” și „Maleficent”.
Ea a debutat ca regizor în 2011, cu lungmetrajul „In the Land of Blood and Honey”, nominalizat la Globurile de Aur din 2012, la categoria „cel mai bun film străin”. Al doilea lungmetraj regizat de actrița americană, „De neînvins/ Unbroken”, a fost inclus pe prestigioasa listă a celor mai bune 10 pelicule ale anului 2014 întocmită de Institutul de Film American (American Film Institute/ AFI).
Angelina Jolie are o relație de aproape zece ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith”, unde interpretează un cuplu de asasini profesioniști. Atracția dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de actrița Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, s-au căsătorit în vara anului 2014 și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.