Antena 1, amendată cu 20.000 de lei de CNA, pentru că a exploatat traumele unui transsexual
Potrivit CNA, în emisiunea „Acces Direct” din 21 octombrie 2014 a fost prezentat cazul „primei operații de schimbare de sex” din România. În emisiune a fost prezentă persoana care a suferit această operație și a vorbit despre dramele prin care a trecut după ce a renunțat la sexul masculin pentru a deveni femeie.
În urma difuzării respectivei emisiuni, CNA a primit o sesizare de la un telespectator, care remarca limbajul nepotrivit folosit în acest program.
Prezentă în ședința CNA de joi, Mirela Bomboe, reprezentanta Antena 1, a spus că în emisiune a fost prezentată „o dramă, o poveste de viață, un caz social”. „A fost difuzată povestea cu acordul persoanei în cauză. Noi considerăm că emisiunea a avut o latură educativă și a fost vorba despre prezentarea unei povești reale, un caz de viață, o dramă. O amendă ar putea fi considerată ca un caz de discriminare din partea dumneavoastră”, le-a spus Mirela Bomboe membrilor CNA.
În schimb, membrul CNA Florin Gabrea a spus că Antena 1 a tratat această persoană „ca pe o vacă, ca pe un câine”. El a mai spus că moderatoarea „Acces Direct”, Simona Gherghe, „a făcut din această biată ființă umană o batjocură”. „Un om care are traume fizice… Orice delicatețe umană te învăța să nu-l întrebi detalii anatomice. A fost ca la piață, pe tarabă, sexul acestui om. Ce televiziune e asta?”, a mai spus Florin Gabrea.
În schimb, membrul CNA Răsvan Popescu a spus că, din punctul său de vedere, persoana respectivă nu a fost batjocorită, ci și-a prezentat, atât cât a fost în stare, povestea.
La propunerea membrului CNA Valentin Jucan, Consiliul a amendat cu 20.000 de lei televiziunea Antena 1, pentru încălcarea articolului 41, alineatul 1, litera c din Codul audiovizual, potrivit căruia „Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza: imagini care exploatează sau scot în evidență traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepție cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei.
Decizia de sancționare a fost adoptată cu șase voturi „pentru” (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu și Gabriel Tufeanu), în timp ce „împotrivă” au votat Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea.