Antonia și Alex Velea au devenit părinți
Antonia a născut în această dimineață un băiețel. În timp ce aceasta devine mamă pentru a doua oară, Alex Velea devine tătic pentru prima oară.
Copilul celor doi cântăreț era program să vină în luna ianuarie, dar lucrurile s-au precipitat. Antonia s-a dus în această dimineață la medic, pentru un control, iar acesta a decis că ar fi mai bine să nască astăzi, în a treia zi de Crăciun, notează Evenimentul Zilei. Băiețelul are 3,1 kilograme și este perfect sănătos. Acesta a primit la naștere nota 10.
Până în acest moment niciunul dintre artiști nu a dat nicio declarație cu privire la noul membru al familiei.
Antonia și Alex Velea formează, oficial, un cuplu din luna mai a acestui an, atunci când cei doi au fost surprinși sărutându-se la ziua cântărețului. Deși apropiații celor doi au povestit în repetate rânduri că cei doi sunt împreună încă de anul trecut, Antonia și Alex Velea au negat informațiile, asta și pentru că Velea era încă căsătorit cu Ana.
La scrut timp de la oficializarea relației, cei doi au anunțat că vor deveni părinți.