Anunț pentru fani: Alexander Ludwig, celebru pentru serialul „Vikings”, vine la Transylvania Comic Con

Publicat: 30 08. 2019, 14:12

Actorul de origine canadiană și-a făcut debutul într-o reclamă pentru franciza „Harry Potter”, iar, după o serie de roluri în producții americane, Alexander a obținut partitura principală din „The
Seeker: The Dark is Rising”.

În 2012, a jucat în „The Hunger Games”, alături de nume ca Jennifer Lawrence, Liam Hemsworth, Lenny Kravitz și mulți alții. Pentru rolul lui Cato, actorul a câștigat un premiu MTV Movie și un
Teen Choice Award.

Începând cu 2014, Alexander Ludwig îl interpretează pe Bjorn Ironside, fiul lui Ragnar, unul dintre personajele principale în serialul fenomen „Vikings”.

De asemenea, Alexander va avea un rol important în filmul „Bad Boys for Life”, ce va avea premiera în ianuarie 2020, alături de Will Smith și Martin Lawrence.

Actorul este cel de-al doilea nume anunțat la Transylvania Comic Con, alături de Rick Cosnett („The Vampire Diaries”).

Ludwig va face fotografii și va acorda autografe fanilor pe 19 și 20 octombrie.

Transylvania Comic Con își propune să devină un reper al evenimentelor de acest gen în regiune, alături de East European Comic Con, cea mai amplă manifestare de acest tip din centrul și estul Europei, potrivit organizatorilor.

„Clujean fiind, mi-am dorit foarte mult să venim cu evenimentul în inima Transilvaniei, mai ales că de aici a pornit toată pasiunea. În ultimii doi – trei ani, am analizat și am pregătit Transylvania Comic Con, în special pentru că trebuie să îl structurăm pentru o locație cu totul nouă pentru noi. Tocmai de aceea, va avea o personalitate proprie și o identitate unică, întrucât ne dorim să devină rapid un reper pentru regiune. Sperăm ca publicul să fie deschis și să susțină prima ediție printr-o participare cât mai numeroasă”, a declarat Mircea Mureșan, managerul general al East European Comic Con și Transylvania Comic Con.

De asemenea, cele mai importante nume din industria de gaming vor lua parte la Transylvania Comic Con și le vor oferi pasionaților șansa de a testa cele mai noi jocuri și de a lua parte la competiții cu premii însemnate, folosind echipamente de ultimă generație.

Printre atracții se mai numără o zonă de street food, concursuri de cosplay, artiști de bandă desenată, demonstrații de VR, precum și un târg generos unde vizitatorii pot interacționa cu expozanții și pot alege din miile de produse inedite, inspirate din producțiile sci-fi preferate.

De-a lungul timpului, East European Comic Con le-a oferit șansa fanilor de a întâlni personalități precum Jason Momoa („Game of Thrones”, „Aquaman”), Mark Shepard („Supernatural”), Daniel Gillies („The Originals”), Robert Knepper („Prison Break”), Charles Dance („Game of Thrones”, „The Imitation Game”), Sylvester McCoy („Dr.Who”, „The Hobbit”).

Biletele pentru Transylvania Comic Con pot fi achiziționate de pe www.comic-con.ro, precum și din Magazinele Cărturești (via Myticket / Entertix).

Foto: Hepta