Anunț pentru fanii James Bond 25: Au apărut primele imagini senzuale și explozive cu Daniel Craig – VIDEO
Clipul de aproximativ 30 de secunde prezintă imagini de pe platourile de filmare din Jamaica și scene din viitorul film.
Daniel Craig – James Bond apare într-o secvență înarmat cu un harpon, dar și în timp ce seduce o femeie într-un club. Clipul îi arată și pe Daniel Craig și regizorul Cary Fukunaga discutând pe platourile de filmare.
În ultimele săptămâni, producătorii s-au confruntat cu mai multe probleme. Daniel Craig s-a rănit la un picior și a fost operat, iar o cameră video a fost descoperită în toaleta femeilor de pe platourile de filmare. De asemenea, regizorul a fost acuzat că amână filmările pentru a se juca pe calculator, lucru pe care l-a negat.
Următorul film din seria „James Bond”, care este regizat de americanul Cary Joji Fukunaga, va fi lansat pe 8 aprilie 2020.
Precedentele două pelicule au fost regizate de Sam Mendes și au avut cele mai mari încasări din toată franciza: „Skyfall” a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar „Spectre” – 880,7 milioane de dolari.
În „Spectre”, actorul britanic Daniel Craig a interpretat pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele „Casino Royale” (2006), „Quantum of Solace/007: Partea lui de consolare” (2008) și „Skyfall/007: Coordonata Skyfall” (2012).