Anunțul emoționant făcut de Elton John: „Cu mare tristețe vă spun”
„Cu mare tristețe vă spun că aici, în acest oraș, în această vară, o simplă și modestă Gay Pride a trebuit să fie organizată într-un loc secret pentru a evita ca unii să o tulbure și să fie violenți cu manifestanții”, a spus solistul britanic, citat de AFP.
„Marșul a durat în total zece minute, iar violențele cam o oră…Prin urmare vă spun cu toată seriozitatea că mai trebuie parcurs un drum lung”, a declarat el în fața invitaților la conferința internațională anuală Yalta European Strategy (YES) de la Kiev.
Elton John, care crește alături de soțul său doi copii născuți de o mamă purtătoare, a făcut un apel ca autoritățile să inițieze un dialog pentru promovarea drepturilor comunității LGBT. „Să accepți oamenii, indiferent de vârsta, rasa, genul, etnia și orientarea lor sexuală constituie astăzi semnul unei societăți deschise, tolerante și democratice”, a arătat Elton John. „Vă cer să inițiați acest dialog. Este un imperativ moral”, a adăugat el.
Homosexualitatea, care era pedepsită de lege în URSS, continuă să fie stigmatizată în Ucraina. Prima Gay Pride din istoria țării a avut loc în 2013, însă anul următor a fost anulată, poliția refuzând să asigure securitatea manifestanților. La ea au participat în acest an circa o sută de militanți timp de zece minute, la Kiev, opozanții aruncând cu pietre și gunoi. Peste zece persoane au fost rănite între violențele ulterioare între polițiști și militanți ultranaționaliști, veniți să tulbure evenimentul.
Extrem de popular în Ucraina, Elton John a vrut în 2009 să adopte un băiețel din această țară, însă autoritățile l-au împiedicat, legea neautorizând adopția de către străini decât în cazul cuplurilor căsătorite heterosexuale. Vedeta britanică a cunoscut copilul cu ocazia unui spectacol de binefacere dat într-un orfelinat pentru copii născuți din părinți seropozitivi, aflat în estul Ucrainei, unde făcea o vizită o vizită cu fundația sa de luptă împotriva sida, amintește AFP, citat de Agerpres.