Prima pagină » Magazin » Anunțul lui Mihai Gâdea, la zece ani de Antena 3: „Ca nimeni să nu uite lupta noastră…”

Anunțul lui Mihai Gâdea, la zece ani de Antena 3: „Ca nimeni să nu uite lupta noastră…”

Șeful Antenei 3, Mihai Gâdea, a anunțat că logoul televiziunii a ajuns în spațiu, la 10 ani de când aceasta emite, scrie reportervirtual.ro.

„Azi aniversăm 10 ani de luptă, prietenie și speranță! 10 ani de viață Antena 3. Ca nimeni să nu uite de lupta noastră, am lansat logo-ul Antena 3 în spațiu”, a declarat Mihai Gâdea.

Reporter Virtual scrie că, cel mai probabil, logoul Antenei 3 a fost trimis în spațiu cu ajutorul unui balon meteorologic.

Ironic sau nu, pe lângă logo, pe obiectul trimis în spațiu apare și mențiunea „Antena 3 e aici”. Primul care a rostit replica a fost ex-președintele Traian Băsescu: în 2012, pe când era suspendat, acesta a întrebat retoric dacă reporterii Antenei 3 sunt printre cei veniți să îi ia declarații. De atunci, postul TV a transformat „Antena 3 e aici” într-un slogan.

Autor